Noi restricții în România. Avertisment de la Poliție și Jandarmerie: Vom lua măsuri ferme

De duminică, 28 martie, noi restricții au intrat în vigoare în București și în toate localitățile în care rata de infectare a depășit 4 la mia de locuitori.

În acest context, șefii Poliţiei şi Jandarmeriei Capitalei, Bogdan Berechet şi Cătălin Stegăroiu, au făcut apel la populaţia din Bucureşti să poarte mască şi să păstreze distanţarea fizică, pentru a limita răspândirea COVID-19, atrăgând atenţia că autorităţile vor acţiona cu fermitate şi vor aplica sancţiuni acolo unde se încalcă legea.

„Suntem în stradă, în primul rând pentru a vă informa cu privire la măsurile de prevenire şi combatere a pandemiei de COVID -19. Totodată, pe lângă rolul de informare, acolo unde se persistă în încălcarea legii, vom acţiona cu fermitate şi vom aplica sancţiunile legale. Începând cu ora 18,00, au intrat în vigoare mai multe restricţii privind operatorii economici şi aici vorbim de tot ce înseamnă comerţ în spaţii închise, în spaţii deschise, din domeniul public sau privat.

Începând cu ora 20,00 - restricţii privind circulaţia populaţiei, cu excepţiile binecunoscute. Suntem la datorie. Vă rugăm să purtaţi mască, să păstraţi distanţarea fizică şi, totodată, să încercaţi să respectaţi regulile pe cât posibil, pentru sănătatea dumneavoastră, dar şi a comunităţii", a declarat şeful Poliţiei Capitalei, Bogdan Berechet.

Echipaje mixte poliţişti-jandarmi

La rândul său, Cătălin Stegăroiu a anunţat că în stradă vor fi echipaje mixte formate din poliţişti şi jandarmi, în acest moment fiind mobilizaţi 500 de jandarmi doar pentru misiunile de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2.

„Facem eforturi pentru a explica populaţiei nevoia de a respecta regulile de protecţie anti-COVID. Mesajul meu şi recomandarea mea este să respectăm cu toţii aceste reguli, să aveţi încredere în autorităţile statului român, că merg pe un plan bine stabilit pentru combaterea acestei pandemii. Legat de Jandarmeria Capitalei, lucrăm împreună, integrat, pentru a realiza dispozitive în sprijinul populaţiei şi pentru combaterea acestei pandemii,.

Vom continua cu acest sistem (echipaje mixte poliţişti-jandarmi, n.r.), atât timp cât este nevoie. Şi în zilele următoare veţi vedea aceleaşi dispozitive în municipiul Bucureşti. La acest moment, avem 500 de jandarmi doar pentru misiuni de prevenire şi combatere a pandemiei. Vom continua cu această cifră şi în zilele următoare", a explicat Stegăroiu.

Începând de duminică, au intrat în vigoare noi restricţii pentru combaterea răspândirii pandemiei de COVID-19: programul tuturor agenţilor economici se desfăşoară până la ora 18,00, iar deplasarea în afara locuinţei este limitată, după ora 20,00.

Noile restricţii vin după ce municipiul Bucureşti a înregistrat, duminică, o rată de infectare cu noul coronavirus de peste 7 cazuri la mia de locuitori.

Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităţilor abilitate, legitimaţia de serviciu sau adeverinţa eliberată de angajator ori o declaraţie pe propria răspundere, completată în prealabil, iar pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, persoanele sunt obligate să prezinte o declaraţie pe propria răspundere, completată în prealabil.