Noi reguli pentru slujbele religioase! Cum se va face Împărtășania

Preoții nu mai sunt obligați să săvârșească ritualul împătășaniei cu lingurițe de unică folosință, conform noilor reglementări privind oficierea slujbelor religioase. În schimb, ei trebuie să dezinfecteze după fiecare folosire. De asemenea, rămâne obligatorie purtarea măștilor care să protejeze gura și nasul pentru participanți. Ordinul pentru aprobarea regulilor privind accesul în lăcaşele de cult a fost publicat în Monitorul Oficial.

Una dintre cele mai importante prevederi ale documentului elaborat de Guvern stabilește că la slujbele care se desfășoară în interiorul bisericilor pot participa cel mult 16 persoane. Pentru acestea este obligatorie purtarea măştii, astfel încât să acopere gura şi nasul.

Accesul credincioşilor în lăcaşele de cult unde se organizează slujbe cu caracter privat se va face limitat, astfel încât fiecare participant să aibă asigurată o suprafață de minim 4 mp, iar distanța dintre persoane să fie de minim 2 m.

La intrarea în biserică, conform actului normativ, este obligatorie dezinfectarea mâinilor cu substanțe dezinfectante pe bază de alcool puse la dispoziţie de organizatorii evenimentului religios.

Pe de altă parte, la slujbele care se vor desfăşura  în aer liber, este obligatorie păstrarea unei distanțe de 1,5 m între persoane.

Ordinul precizează că obiectele de cult care intră în contact cu credincioşii, folosite în ritualurile religioase, se vor dezinfecta după fiecare utilizare. De asemenea, se vor dezinfecta periodic, o dată la patru ore, obiectele sau suprafeţele frecvent atinse (de exemplu, mânerele uşilor, balustradele, scaunele).