Șoferii care nu-și plătesc amenzile de circulație în termen de 60 de zile nu vor mai avea dreptul să conducă până când se vor achita de obligații. Măsura este prevăzută într-un proiect de act normativ aflat în dezbatere la Camera Deputaților. Inițiatorii legii cred că o astfel de reglementare îi va determina pe șoferi să fie mai responsabili în trafic.
Propunerea legislativă a fost inițiată de mai mulți parlamentari din PNL care sunt de părere că va avea efecte benefice, atât pentru siguranța în trafic, cât și pentru bugetele locale. Pe de-o parte, spun ei, șoferii vor deveni mai responsabili și mai atenți, știind că și-ar putea pierde permisul din cauza amenzilor neplătite. Pe de altă parte, cei sancționați se vor grăbi să-și achite amenzile ca să nu-și piardă dreptul de a conducere. Iar acest lucru va aduce mai mulți bani la bugetele primăriilor
„Am depus acest proiect anul trecut, împreună cu deputaţii Laurenţiu Dan Leoreanu şi Florin Roman, din dorinţa de a semnala nivelul scăzut de achitare în privinţa amenzilor rutiere. Ideea proiectului legislativ a avut ca inspiraţie discuţiile cu reprezentanţi ai Poliţiei, care mi-au expus consecinţele acestui fenomen”, a explicat deputatul Gabriel Avrămescu, unul dintre cei care au elaborat propunerea legislativă.
Prin adoptarea actului de reglementare, primăriile vor avea la dispoziție un instrument în plus pentru colectarea amenzilor. Inițiatorii legii susțin că din cauza nivelului scăzut de colectare a veniturilor din amenzi, localitățile primesc mai puțini bani, iar funcționarii sunt supuși sancțiunilor Curții de Conturi.
„Sunt zeci de milioane care se adună, mai ales la nivelul orașelor mari. Să-i eliminăm pe acei șmecheri din trafic care știu că oricâtă amendă ar primi, nu au nici o problemă și nu vor plăti. Autoritatea publică locală transmite informația către șeful Poliției rutiere, la fel ca atunci când conducătorul auto însumează cele 15 puncte și i se suspendă permisul de conducere. Mecanismul de aici încolo curge în mod similar”, este de părere Laurențiu Leoreanu, un alt inițiator.
Primarii susțin inițiativa parlamentarilor PNL
Și primarii sunt de acord cu această propunere, dat fiind că astfel nu mai sunt nevoiți să se certe cu șoferii rău-platnici.
„Sunt foarte mulți rău-platnici în comuna Sadova, având în vedere că de-a lungul timpului procedurile de executare silită, pe care trebuia să le pună în aplicare primăria comunei, n-au fost foarte eficiente. Majoritatea posesorilor de permis n-au și alte bunuri ca rol în proprietate. Este foarte greu să faci executare silită în sensul în care trebuie să forțezi colectarea amenzilor neplătite”, a declarat Horațiu Lazăr, primarul comunei Sadova din județul Dolj, conform Digi 24.
Ce propune actul normativ
Proiectul de lege a fost iniţiat de 21 de deputaţi PNL și a fost depus în luna martie a anului 2022 la Senat. Legea a fost respinsă de senatori care nu sunt de acord cu introducerea unei asemenea prevederi. Consiliul Legislativ a avizat favorabil proiectul, în timp ce Guvernul a atras atenția că astfel de măsuri ar putea fi greu de implementat.
În prezent urmează să se pronunțe și Camera Deputaților, care este for decizional, prin vot. Dacă propunerea va fi adoptată, Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind Codul Rutier va fi modificată și va cuprinde noi prevederi:
„(1) Suspendarea exercității dreptului de a conduce autovehicule și tractoare agricole sau forestiere se dispune: (…)
(f) până în momentul achitării amenzii, dacă aceasta nu a fost achitată în termen de 60 de zile de la sancționarea contravenientului”.