În timp ce Direcţia Sanitar- Veterinară (DSV) Constanţa declară că graurii descoperiţi sâmbătă într-un cartier din sudul oraşului ar fi murit din cauza unei intoxicaţii etilice, reprezentanţii Asociaţiei de Protecţia Animalelor Constanţa au descoperit câteva zeci de ciori moarte în Parcul Tăbăcărie.
Selecţia naturală
În această după-amiază, angajaţii de la salubritate care făceau curăţenie în parc încărcau leşurile păsărilor în saci.
"Sunt destule moarte, căzute pe jos, pe spaţiul verde sau pe alei. Cele mai multe le-am găsit ieri, după ce s-a topit zăpada. Dar să ştiţi că la fel s-a întâmplat şi în ianuarie anul trecut, pe frigul ăla năprasnic. Eu zic că de la climă e, a fost frig şi nu au mai avut ce să mănânce", consideră Lidia Căliman, una dintre angajatele de la salubritate.
La rândul lor, localnicii care se plimbă frecvent prin Parcul Tăbăcărie au văzut şi ei leşurile. "Este o situaţie normală, selecţia naturală îşi spune cuvântul, nu are rost să se creeze acum o isterie cu păsările moarte căzute din cer", spune un constănţean.
"Păsările zboară în cerc, apoi cad şi mor"
La doi paşi de femeile care măturau parcul, Ziadin Murat, voluntar la Asociaţia pentru Protecţia Animalelor Constanţa, a găsit o cioară cu picioarele paralizate, care agoniza într-o groapă. În speranţa că îşi va reveni, voluntarul a luat pasărea la sediul asociaţiei pentru a o hrăni şi a-i administra vitamine.
Ziadin Murat spune că păsările moarte sunt împrăştiate pe toată suprafaţa de 16 hectare a Parcului Tăbăcărie. "În ultimele zile, am adunat 40-50 de ciori din Parcul Tăbăcărie, iar în parcul de la gară am găsit cel puţin 10 vrăbii moarte. E un fenomen inexplicabil, am observat că păsările zboară în cerc şi apoi cad şi mor", conchide Ziadin Murat.
Intoxicaţie cu alcool
Specialiştii de la DSV Constanţa au efectuat în această după-amiază necropsia a două ciori găsite în parc.
"La o primă evaluare, am constatat că stomacul muscular e aproape gol. E posibil să fi murit de foame sau din cauza frigului. Dar nu ne putem pronunţa deocamdată, trebuie să finalizăm şi analizele toxicologice şi virusologice", ne-a declarat medicul laboratorului sanitar- veterinar.
Tot astăzi, Romeo Lazăr, şeful DSV Constanţa a anunţat rezultatele în cazul graurilor morţi descoperiţi sâmbătă în zona de sud a oraşului.
"Stomacul muscular al graurilor era plin cu borhot de strugure. La investigaţia toxicologică s-a găsit alcool etilic. Poate dacă borhotul s-ar fi amestecat cu alte grăunţe, ar fi supravieţuit, însă pământul era îngheţat şi nu au găsit altă hrană", spune Lazăr. În corpul graurilor nu s-au găsit nici alice care să susţină ipoteza că păsările ar fi fost împuşcate de vreun vânător şi aruncate lângă ghena de gunoi unde au fost descoperite.
Declaraţii contradictorii Romeo Lazăr nu a putut însă explica care au fost cauzele morţii celor câţiva grauri găsiţi în copacii de lângă blocul respectiv. "Nu le-am putut face necropsia pentru că oamenii noştri nu le-au mai găsit acolo", mai spune directorul DSV Constanţa, adăugând că nu exclude varianta ca vreun locatar al blocului să fi aruncat, într-o pungă, păsările deja moarte.