Noaptea ploii de stele. Perseidele se văd pe cer

În luna august, în zilele de 12 sau 13 se produce maximul curentului Perseide. Este cel mai celebru curent de meteori. Acest curent produce între 50 şi 80 de meteori pe oră, existând şi ani când activitatea este mai numeroasă.

 

Perseidele ajung la momentul maxim în 2019 în noaptea dintre 12 și 13 august, potrivit specialiștilor de la NASA. Astronomii de la Observatorul ”Vasile Urseanu” din București. explică cum se formează acest fenomen și când este cea mai bună perioadă de observare.

În mitologia greacă, Perseu era fiul Danaei și al lui Zeus, care pentru a ajunge la aceasta, a luat forma unei ploi de aur. Momentul de glorie a lui Perseu a fost cel în care a înfruntat cu mult curaj și dibăcie Gorgonele. Pus în dificultate de faptul că privirea Meduzei poate transforma pe oricine în stană de piatră, acesta s-a folosit de scutul primit de la Atena. Privind reflexia gorgonei în scut, Perseu a reușit să-i taie capul, ieșind învingător din această aventură primejdioasă. De fapt legătura cu figura mitologică este întâmplătoare pentru că meteorii au primit numele de la constelația Perseu, din dreptul căreia își fac apariția. Dar între constelație și acest curent de meteori nu este nicio legătură. Pentru Perseide perioada de activitate este între 17 iulie și 24 august. În această perioadă se pot observa, pe lângă meteorii ce nu aparțin unui curent (sporadici), și meteori ce par că vin din constelația Perseus.

Potrivit informațiilor oferite de Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”: ”Fenomenul de stea căzătoare este arhicunoscut. Dâra luminoasă de pe cer este lasată de o particulă sub 1 mm diametru care aprinde aerul când intră în atmosfera Pământului. Pentru o fracțiune de secundă vedem acest fenomen, denumit de astronomi meteor. Particula de praf cosmic care arde în atmosferă se numește meteoroid, iar pietroiul care uneori cade pe Pământ se numește meteorit. Toate aceste particule de praf vin de la cometa 109P/Swift-Tuttle, care, când trece pe lângă Soare, sublimează şi praful cosmic prins în nucleul îngheţat este eliberat în spaţiu”.

Maximul curentului va veni cândva în noaptea de 12 spre 13 august. Cea mai bună perioadă de observare este dupa miezul nopții până dimineața. Orice meteor a cărui traiectorie inversă ajunge în constelația Cassiopeia (între Cassiopeia și Perseu) este o „perseidă”, notează specialiștii. Anul acesta Luna se apropie de faza maximă de pe 15 august astfel că lumina satelitului natural va îngreuna observarea curentului de meteori.

”Pentru a vedea meteori nu aveți nevoie de un instrument astronomic. Vă trebuie ceva pe care să stați întins, un sac de dormit sau un șezlong. Vă mai trebuie îmbrăcăminte groasă pentru că noptile de august sunt destul de răcoroase. Pentru a vedea cât mai mulți meteori, este nevoie să priviți cerul măcar o oră. Cu cât observați mai mult cu atât vedeți mai mulți meteori. Desigur, uneori este binevenită o pauză scurtă pentru dezmorțire”, scriu specialiștii de la Observatorul astronomic ”Vasile Urseanu” .

Urmărind bolta cerească veți vedea stelele și Calea Lactee. Uneori o dâra luminoasa, ce va dura mai puțin de o secundă, se va vedea printre stele. În vechime părea că una din stelele de pe cer a căzut, de aici venind numele de „stea căzătoare”. Desigur că stelele nu au cum să cadă, de fapt ați observat o particulă foarte mică, sub 1 mm diametru, care a intrat în atmosfera Pământului și la frecarea cu aerul a făcut ca acesta să emită lumină (ionizare).

Aceiași specialiști explică faptul că în timpul unei ploi de stele se pot observa câteva mii de meteori pe oră, acestea fiind foarte rare, în vreme ce Perseidele permit celor din zonele cu cer curat, să vadă maxim 100 de meteori pe oră. Cei ce observa din orașe vor vedea 10-20 de meteori pe oră.â, scrie digi24.ro.