Noaptea, la colţ de stradă. AFRODISIACUL pe care ar fi bine să îl guşti înainte SĂ MORI / VIDEO

Este considerată una dintre cele mai controversate mâncăruri din lume. Se numeşte balut şi se spune că, pe lângă insectele din Thailanda, reprezintă o „delicateţe” făcută doar pentru cei curajoşi.

Balut este o delicatesă considerată de mulţi respingătoare. Dar, în Asia este foarte apreciată.

Direct din coajă

Ce este balutul? Un ou fertilizat de gâscă, ce se mănâncă direct din coaja, cu tot cu embrionul aproape dezvoltat in interior, de regula vechi de 18 zile, cât sa nu aibă încă pene, cioc sau oase! În Filipine se consideră că „balutul perfect” are 17 zile, vietnamezii în schimb preferă balutul între 19 și 21 de zile, când puiul este suficient de adult pentru a fi recunoscut „ca un pui de gâscă, având oase care vor fi ferme, dar moi după gătire”.

„Este o combinaţie între o supă gustoasă, carne proaspată şi un gălbenuş cald şi moale”, spun specialiştii în gastronomie. Mod „de utilizare”: după ce a fost fiert, vîrful oului este spart şi îndepărtat, apoi se presară sare şi se bea mai întâi lichidul care înconjoară embrionul, despre care cei care l-au gustat spun că este ca o supa de pui foarte aromată şi după aceea, cu ajutorul unei linguriţe, se mănâncă embrionul şi gălbenuşul.

De fapt, despre acest „fel de mâncare” se mai spune că reprezintă „ceva care trebuie neapărat gustat înainte să pleci de pe această lume” şi că „este un afrodisiac semnificativ” (este considerată o mâncare cu un conţinut ridicat de proteine). În regiunile unde este consumată este vândută la colţ de stradă, noaptea, şi deseori se serveşte împreună cu bere. TOP 3 RECOMANDĂRI EVZ.RO:

  • Traian Băsescu: Sinceritatea costă, poporului român nu îi place să îi spui lucruri pe care nu vrea să le audă
  • Adrian Halpert: Antena 3 și-a cumpărat premiile internaționale
  • Ponta: Dacă liberalii ne dau ministerul de Interne, acceptăm cu plăcere. VEZI ce a zis Antonescu

TOP 3 ARTICOLE POPULARE:

  • Cele mai tari IMAGINI de la 2014 Sony World Photography. Selecția s-a făcut din peste 130.000 de fotografii
  • Dans popular MOLDOVENESC, executat de doi patinatori americani | VIDEO
  • Se simte bine în corpul ei ŞI O ARATĂ. Câţi ani crezi că are ACEASTĂ FEMEIE? / GALERIE FOTO

<iframe src="//www.youtube.com/embed/2ipIqIS_EHo" width="620" frameborder="0" height="418"></iframe>