Anul acesta, mai multe companii energetice vor fi listate la bursă, pe lista acestora fiind și Electrica. Despre aceasta, ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niță spune că trebui "curățată" de tot ce este ineficient.
În perspectiva listării la Bursă, ministrul Niță a anunțat că va discuta cu managerii societăților energetice de stat.
"Electrica SA, după cum ştiţi, va fi listată în cursul lunii iunie într-un procent de 51 la sută şi doresc să cunosc exact ceea ce se întâmplă în sucursalele companiei. Dorinţa noastră este ca această privatizare să fie una de succes şi am îndemnat salariaţii şi îi îndemn pe toţi să cumpere acţiuni la Electrica SA pentru că este o societate viabilă, profitabilă, o societate pe care sigur că va trebui să o mai restructurăm. Trebuie să o curăţăm de tot ceea ce înseamnă ineficient, tot ceea ce înseamnă acţiuni minoritate ale statului şi participaţiile Electrica să le punem în altă societate în aşa fel încât Electrica să fie atractivă nu numai pe piaţa internă, ci şi pe piaţa externă", a declarat Constantin Niţă, într-o conferinţă desfășurată la Cluj, transmite Agerpres.
Ministrul delegat pentru Energie a amintit şi de faptul că se doreşte listarea companiei la Bursa din Londra.
În legătură cu curățarea pieței de "băieții deștepți din energie", ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă, a precizat că este necesară rediscutarea contractelor pe termen lung din domeniul energiei, conform trendului european.
"Piaţa este formată din tot felul de intermediari, nu vom putea impune eliminarea lor, însă regulile din piaţă trebuie respectate. De la 1 ianuarie, piaţa este liberă la consumatorii industriali. Începând cu 1 ianuarie, nimeni nu mai poate să controleze piaţa, e liberă la bursă, fiecare cumpără şi vinde cum poate mai bine. Dar trebuie reglementată situaţia contractelor pe termen lung, pentru că niciun investitor în energie nu va veni să pună miliarde de euro şi eu să îi spun "te duci din trei în trei luni şi vinzi energia pe bursă". Nu se poate, trebuie să rediscutăm chestiunea contractelor pe 5, 10 sau 15 ani, aşa cum fac şi alte state, cum este Marea Britanie, care discută asemenea tipuri de contracte", a spus Constantin Niţă, transmite Agerpres.
Totodată, ministrul apreciază că România trebuie să joace un rol important în Europa de Sud-Est ca şi furnizor de energie electrică, în condiţiile în care, în urma închiderii mai multor combinate şi unităţi mari de producţie, sistemul înregistrează un surplus de energie.