Ninsori în România. Meteorologii au anunţat DATA PRIMEI ZĂPEZI. Este cazul să scoatem HAINELE DE IARNĂ

Ninsori în România. Meteorologii au anunţat data primei zăpezi.

După data de 26 octombrie, valorile termice vor scădea cu 6, 7 grade Celsius, iar probabilitatea de precipitaţii va fi ridicată aproape în fiecare zi, la nivel naţional. Acesta este anunţul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), valabilă pentru perioada 24 octombrie - 6 noiembrie. 

Banat

În primele trei zile ale intervalului, vor fi maxime între 19 - 20 de grade şi minime de aproximativ 10 grade, Celsius. Între 26 şi 28 octombrie, temperaturile vor scădea spre 11, 12 grade Celsius ziua şi 4 grade noaptea. Ulterior, până la sfârşitul lunii octombrie, vremea se va încălzi uşor, iar maximele vor atinge 15 grade. În prima săptămână din noiembrie, temperaturile maxime se vor situa în jurul a 13 grade, iar minimele se vor situa în jurul valorii de 5 grade Celsius. Probabilitatea pentru ploi pe arii mai extinse va fi ridicată pe 25 şi 26 octombrie şi după 1 noiembrie

Crişana

Vor fi 19, 20 grade Celsius în primele două zile ale intervalului. Apoi, va fi o creştere uşoară, spre maxime de 13 grade în data de 31 octombrie, iar în prima săptămână din noiembrie vor fi aproximativ 12 grade Celsius. Valorile termice nocturne vor scădea apoi spre 3, 4 grade pe 28 octombrie. Probabilitatea pentru ploi la nivel local va fi mai ridicată pe 25, 26 octombrie şi după 1 noiembrie. Un proces de răcire va determina scăderea cu 6, 7 grade a valorilor termice diurne, iar între 27 şi 30 octombrie, acestea vor fi de aproximativ 9 grade Celsius. Între 31 octombrie şi 6 noiembrie, valorile termice se vor menţine în jurul vlaorii de 10, 11 grade Celsius. În intervalul 28 octombrie - 6 noiembrie, temperaturile vor fi de aproximativ două grade Celsius.

Maramureş

Temperaturile maxime vor scădea în primele zile ale intervalului, până la 10 grade pe 28 octombrie. După această dată, nu vor mai fi variaţii importante de temperatură. Temperaturile minime vor marca o scădere până la 8 grade Celsius pe 25 şi 26 octombrie, până spre 3 grade Celsius, între 28 octombrie - 6 noiembrie. În cele două săptămâni va ploua în fiecare zi pe arii relativ extinse, cu excepţia zilei de 27 octombrie. 

Până în jurul datei de 28 octombrie, vremea va fi rece, cu maxime între 8 şi 10 grade şi minime ce vor scădea spre două grade Celsius. După această dată, maximelese vor menţine în jurul a 10, 12 grade Celsius, iar minimele se vor situa în jurul valorii de 3 grade. Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi ridicată în primele zile ale intervalului, iar ploi slabe vor mai fi posibile în 29 octombrie şi după data de 2 noiembrie. 

Dobrogea

Până la 28 octombrie, vremea va fi uşor mai rece decât în mod obişnuit, cu maxime de 10, 12 grade şi minime între 4 şi 7 grade Celsius. Ulterior se va încălzi, iar la începutul lunii noiembrie se pot înregistra maxime de 15 grade şi minime de 7 - 8 grade. Va ploua în zilele de 26 şi 27 octombrie. 

Muntenia

Spre sfârşitul primei săptămâni, maximele vor marca o creştere până la 14 - 15 grade Celsius. Minimele termice vor scădea treptat până la 3, 4 grade Celsius în noaptea de 30 noiembrie, apoi vor mai creşte uşor, spre medii de 5 grade Celsius. Ploi pe arii extinse şi izolat mai însemnate cantitativ se vor semnala în jurul datei de 26 octombrie. 

Oltenia

În primele cinci zile ale intervalului de prognoză, maximele vor varia de la 14 grade până spre 10, 11 grade. Sfârşitul primei săptămâni va aduce o creştere a valorilor termice până la 12, 14 grade Celsius. Minimele vor scădea până spre 3, 4 grade Celsius în noaptea de 30 octombrie, apoi vor creşte spre 4 - 5 grade. În intervalele 24 - 26 octombrie şi 2 - 6 noiembrie, probabilitatea pentru precipitaţii este ridicată.

La munte

Intervalul va debuta cu vreme caldă şi maxime în jurul valorii de 10 grade. Minimele vor varia de la două până la 4 grade Celsius. Între 27 - 29 octombrie, temperatura va scădea 2,3 grade Celsius şi minime în jur de -4 grade. Spre sfârşitul lunii octombrie, media valorilor maxime va fi de 4 - 6 grade, iar a celor minime se va situa în jurul valorii de zero grade. Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi mai ridicată în zilele de 25, 26 şi 29 octombrie şi după 2 noiembrie. În zona mai înaltă ploile se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare.