Nightwish revine la București, după trei ani. Show-ul va avea loc la Romexpo

Legendara trupă finlandeză Nightwish va susține un nou concert în Capitală, pe 17 august, în aer liber, la Romexpo.

Show-ul face parte din turneul mondial „Decades”, cu ocazia sărbătoririi a 20 de ani de activitate pe scena „metalului”. Ultima oară când rock-erii nordici au concertat la București fost în decembrie 2015. Nightwish este cea mai de succes trupă scandinavă de metal, are opt albume la activ, compuse în mare parte de fondatorul Tuomas Holopainen, cel care a ajutat din plin la popularizarea și dezvoltarea symphonic metal-ului.

Albumul-etalon al trupei Nightwish rămâne „Imaginaerum”, care ajuns pe locul 27 în Top Billboard 200, iar materialul a adus trupei cinci discuri de aur și trei de platină Biletele se găsesc de vineri (30 martie) în format electronic pe iabilet.ro și în rețeaua fizică iabilet.ro/rețea: Magazinele Flanco, Metrou Unirii 1 (langă casa de bilete Metrorex), Magazinul Muzica, Magazinele IQ BOX, Agențiile Perfect Tour, Magazinele Uman și pe terminalele self-service ZebraPay din toată țara. Oferta early bird este valabilă până pe 15 mai, biletele având preţuri cuprinse între 139 de lei şi 285 de lei. Concertul este un eveniment Metalhead powered by Rock FM.