Monica anunțase, inițial, că nu va face parte din lotul României de Fed Cup, din cauza unei accidentări, dar, ieri, a jucat în Polonia.
Problemele naționalei României de Fed Cup par că se țin scai înaintea confruntării cu Canada. Duleul din playoff cu reprezentativa „Frunzei de Arțar” are loc pe 18-19 aprilie, contând pentru calificarea în Grupa Mondială a acestei întreceri.
Simona Halep, locul 3 WTA, nu va lua parte la confruntarea cu Canada, din cauza programului încărcat pe care l-a avut în acest început de an, Monica Niculescu (62 WTA) va lipsi la rându-i din lotul „tricolor”, după ce acuză o accidentare la piciorul drept.
Toți ochii pe Irina
Totuși motivația ei pare tot mai bizară, deoarece, ieri, Niculescu a reușit să se impună în runda inaugurală a turneului dotat cu premii în valoare de 250.000 de dolari de la Katowice (Polonia).
Jucătoarea pregătită de Călin Ciorbagiu a jubilat în meciul cu franțuzoica Kristina Mladenovici, ocupanta locului 56 în clasamentul mondial, într-un joc în care Monica a returnat mingea din toate unghiurile, scor 6-4, 6-4.
Astfel, naționala României condusă de căpitanul-nejucător Alina Tecșor va fi formată, pentru deplasarea din Canada, din Irina Begu (locul 36 WTA, la simplu), Alexandra Dulgheru (68 WTA), Andreea Mitu (107 WTA) și Raluca Olaru (840 WTA).