Fosta colegă de trupă a Nicoletei Luciu, Ramona Nerra, după despărțirea de tatăl fiicelor ei: „Sunt deținătoarea unui bărbat sensibil”

Ramona, mamă a două fetițe gemene, a cântat cu Nicoleta Luciu în trupa Alizee, apoi s-a mutat în Germania, în urmă cu 17 ani, împreună cu mama ei. Nu a renunțat la visul de a urca pe scene mari, așa că a participat la Vocea Germaniei, unde a mers până în semifinale.

A participat în 2016 și la Vocea României, unde a ajuns în echipa Smiley. În 2017 a fost fi nalista la Eurovision România, îmbogățindu-și palmaresul muzical și, totodată, stârnind curiozitatea publicului. Care este povestea Ramonei Nerra? V-o spune chiar ea!

EVZ: Ai o relație în acest moment?

Ramona Nerra: Da. Sunt fericita deținătoare a unui bărbat deosebit de sensibil, iubitor, încăpățânat și haios. Ce m-aș face fără el! El mi-a readus zâmbetul pe buze după despărțirea de tatăl fetițelor mele, devenind tatăl bonus pentru ele. Îl cheamă Jens și este unul dintre cei mai talentați toboșari din Germania. Suntem împreună de 5 ani, îmbinăm muzica și familia într-un mod care mă face să fiu foarte mândră de el.

- Unde îți dorești să ajungi peste 10 ani?

- Acolo unde Divinitatea mă dorește. Mă las influențată de instinct și cred că dacă iau fiecare decizie ca și cum aș avea 2 milioane în buzunar de euro, nu am cum să iau decizia greșită. În zece ani de zile mă văd pe scenă, cântând, poate chiar alături de fetițele mele… Ele cântă deja, așa cum eu nu am cântat vreodată, la vârstă lor.

- Cum îți crești fetițele, care sunt principiile tale de mama?

- Fetițele mele gemene sunt obișnuite cu stilul nostru de viață de artiști. Adică contar celor cunoscute de ele de la colegii de școală. Eu sunt mai mult acasă în timpul săptămânii, și aproape niciodată în weekend. Câteodată lipsesc zile întregi, iar pentru asta sunt foarte recunoscătoare să am parte de ajutorul mamei mele. Fără ea, nu mi-ar fi așa de ușor să fac ceea ce fac. Bucuria mea este că atunci când nu sunt eu acasă fetițele mele stau cu bunica lor și nu cu o persoană străină. Asta este pentru mine o mare liniște. Așa că, fetițele mele sunt obișnuite cu acest stil de viață. Călătoresc și ele cu mine, atunci când le permite școala. Ceea ce eu îl consider un avantaj. Sunt mult mai sociabile, am eu impresia, și deja vorbesc foarte bine engleză, ca de altfel și româna.

- Ai continuat colaborarea cu antrenorul tău de la Vocea, Smiley?

- Din păcate, nu. Mi-am dorit foarte mult să-l cunosc pe Smiley atât ca antrenor la Vocea României, cât și ca artist, dar și să lucrez cu el. În continuare, îl apreciez extrem de mult pe Smiley, atât ca om, cât și ca producător și ca artist, și pentru tot ceea ce face în industria muzicală din România.

 

A avut două colaborări cu ATB, în urmă cu 3 ani

Piesele ”Never give up„, și ”În and out of love„ sunt hiturile pe care le împarte celebrul DJ cu românca noastră. Au fost și împreună, în turneu, în SUA. Cei din staff-ul lui au văzut-o la The Voice Germany și au contact-o. De-a lungul timpului a împărțit scena cu Pink, Kelly Rowland, Nicole Scherzinger.