FILMĂRI. După prima vacanţă alături de fiul ei, în vârstă de aproape patru luni, Nicoleta Luciu s-a întors pe platourile din Buftea pentru filmările la telenovela „Regina“, difuzată pe Acasă TV de luni până joi.
Vedeta şi-a petrecut Sărbătorile la Miercurea-Ciuc, la familia iubitului ei, Zsolt Csergo. Chiar dacă a fost frig, Nicoleta şi Zsolt l-au scos din casă pe micuţ în fiecare zi, ca să-l obişnuiască cu temperaturile scăzute şi să „îi fie mai uşor când va fi hocheist“. Tot în vacanţă, bebeluşul a luat primele cursuri de înot: „A fost foarte distractiv, îi place apa, a intrat în piscină cu Zsolt, iar exerciţiile pe care le-am învăţat acolo, le repetăm la băiţă, în cada de acasă“, povesteşte Nicoleta. În această seară, de la 22.00, în emisiunea „Poveştiri de noapte“ de la Acasă TV, va fi difuzat un material special cu Nicoleta, Zsolt şi copilul lor.