Nicoleta Luciu: "Mi-ar plăcea să fiu o vrăjitoare!"

După ce a jucat roluri de ţigancă, nevastă de arab sau călugăriţă, Nicoleta Luciu şi-ar dori să încerce şi alt registru.

Într-un interviu acordat EVZ, Nicoleta Luciu, frumoasa Soraya din "Iubire şi onoare", povesteşte despre cum a debutat în telenovele, ce ar fi dispusă să facă pentru un rol, dar şi despre dorinţa de a mai avea un copil, chiar dacă nu are planuri de căsătorie.

EVZ: Ce face personajul tău în noul sezon din "Iubire şi onoare"? Nicoleta Luciu: Soraya va avea o schimbare de atitudine foarte puternică, ceea ce îi va nemulţumi pe cei jurul ei, în special pe Aziz, soţul ei, şi pe Fatima, prima lui soţie. Îşi doreşte foarte mult un copil şi e în stare de orice sacrificiu pentru asta.

De şase ani faci parte din familia Acasă, îţi mai aminteşti primul tău rol din "Lacrimi de iubire"? Îmi amintesc prima secvenţă în rolul Soniei: intra într-un local îmbrăcată în turcoaz şi arăta foarte bine. Îmi închipuiam că o să fie uşor, dar s-a dovedit că fiecare per sonaj pe care l-am interpretat avea nevoie de multe ore de repetiţii. De atunci am avut de interpretat secvenţe destul de grele, având în vedere că n-am trăit prin ce au trecut respectivele personaje. La primul rol am avut foarte multe emoţii, acum mi-e mai uşor.

Ce rol ţi s-a părut cel mai dificil? Cu siguranţă, Roza! Secvenţe le din Tunisia au fost grele şi emoţionante, mai ales cele cu pier derea bărbatului iubit şi a copilului.

Ce îţi mai doreşti să joci? Mi-ar plăcea să fiu o vrăjitoare. Mi se pare frumos că în filme poţi deveni ceea ce nu poţi fi în realitate. Mi-ar fi plăcut să joc rolul lui Catherine Zeta-Jones din filmul "Masca lui Zorro".

Ce ai fi dispusă să faci pentru un rol? Dacă ar trebui să mă îngraş aş face-o, pentru că am ambiţia ca după aceea să slăbesc şi să revin în formă. N-aş fi dispusă să filmez în altă ţară pentru o perioadă mai lungă fără să am posibilitatea să-mi aduc familia.

O şcoală în actorie? Consider că îţi trebuie timp să poţi merge la cursuri, dacă nu, degeaba o faci. Iar în momentul de faţă nu am timp.

Cum reuşeşti să îţi împarţi timpul între muncă şi familie? Sunt zile în care termin filmările mai devreme sau zile în care nu am deloc secvenţe de filmat. Într-un fel se compensează cu zilele în care sunt în Buftea de dimineaţă până noaptea. Profităm de fiecare minut în care suntem împreună. În timpul liber, eu şi Zsolt ne plimbăm prin oraş, mergem la film sau la un restaurant, mergem cu cel mic în parcuri, ne uităm împreună la desene animate…

Ai planuri de căsătorie pentru anul acesta? Îmi doresc foarte mult un copil, iar planurile de căsătorie încă nu există. Toate la timpul lor! În rest, îmi doresc să am mai mult timp să călătoresc: să mai vizitez America, în special Las Vegasul, să mă plimb prin Miami sau să văd Cascada Niagara.