Nicoleta i-a cucerit pe americani

Singurul corespondent al CNN din România, Nicoleta Drăguşin de la Kanal D, e hotărâtă să prezinte România adevărată profesioniştilor din "citadela" din Atlanta.

Kanal D a încheiat un parteneriat de colaborare cu CNN World Report. Este primul pas într-o colaborare ulterioară de amploare între Departamentul Ştiri Kanal D şi CNN International.

Alături de Mihaela Antoche, directorul Departamentului Ştiri de la Kanal D, cel de-al doilea pilon principal pentru acest parteneriat este Nicoleta Drăguşin, singurul corespondent pe care-l are CNN în România. Nicoleta Drăguşin este contributor la CNN World Report de mai bine de patru ani – din aprilie 2004 – şi are o carieră impresionantă în calitate de corespondent internaţional, din 2001 fiind prezentă în fiecare dintre focarele de conflict ale planetei.

Un prim pas din această colaborare a fost făcut acum două weekenduri, când CNN a difuzat un reportaj realizat de Nicoleta Drăguşin. Subiectul: un software revoluţionar este implementat de Poliţia Română; programul modifică fizionomia copiilor dispăruţi, în aşa fel încât imaginile să-i reprezinte aşa cum arată în prezent. În câteva zile, va fi gata un nou material, care cu siguranţă va fi preluat de cel mai mare canal de ştiri din lume. Reportajul pleacă de la un caz medical care a făcut vâlvă în România, dar, datorită implicaţiilor, este de interes universal.

Săptămâna aceasta, de sâmbată până marţi, veţi putea vedea întreaga poveste la CNN World Report.

Suspendarea lui Băsescu, neinteresantă pentru CNN

În prezent, Nicoleta Drăguşin, alături de operatorul ei permanent, Rolf Vescan, îşi face bagajele pentru America, unde va pleca pentru a transmite alegerile prezidenţiale din 4 noiembrie.

Abordarea va fi însă una diferită, inedită pentru audiovizualul românesc. Între 1 şi 7 noiembrie, cât va sta în America, Nicoleta va aborda alegerile din punctul de vedere al românilor care s-au stabilit în America, mai exact în New York, unde va rămâne cele şapte zile (“New York-ul reprezintă puterea Statelor Unite, din toate punctele de vedere”, crede Nicoleta Drăguşin).

Vor fi din abundenţă poveşti interesante cu români care au reuşit în Manhattan sau, dimpotrivă, deşi aici au terminat o şcoală bună, acolo fac pe ospătarii.

Şansa Nicoletei Drăguşin a fost stagiul de pregătire de trei săptămâni, pe care l-a efectuat, în 2004, la Cartierul General al CNN din Atlanta, Georgia, care a marcat începutul colaborării sale cu cel mai mare canal de ştiri din lume. “Am învăţat meseria de la cei mai buni”, îşi aminteşte acum Nicoleta. “Este important să le cunoşti cerinţele din interior. Pentru ca un material realizat aici să-ţi fie acceptat de CNN, trebuie să le cunoşti şi să le respecţi cerinţele, principiile şi modul de lucru. Dacă nu-i cunoşti şi nu ştii ce vor de la o ştire, nu-ţi intră”, accentuează ziarista. Printre subiectele româneşti care, de-a lungul timpului, i-au interesat pe cei de la CNN şi au fost transmise în direct de Nicoleta se numără: inundaţiile, criza jurnaliştilor răpiţi în Irak, gripa aviară, canicula din 2007. “Niciodată agitaţia politică”, avertizează Nicoleta Drăguşin. “Nu-i interesează deloc politica, dacă are doar o dimensiune zonală”. De exemplu, suspendarea de mai an a preşedintelui Băsescu i-a lăsat rece pe “nemuritorii” de la CNN.

A văzut iadul cu ochii

La puţine zile după Revelionul 2009, Nicoleta va împlini 29 de ani de când a văzut lumina zilei în localitatea teleormăneană Roşiorii de Vede. Soarta a vrut ca prima zi a Nicoletei în televiziune să fie una istorică, ziua care, s-a spus de multe ori, “a schimbat lumea din temelii”: 11 septembrie 2001 – data atentatelor sângeroase din SUA. Lucrul se întâmpla la OTV, dar după aceea, din 2002 – an în care a absolvit Ştiinţele Politice – până în primăvara acestui an, ziarista şi-a legat numele de postul Realitatea TV, din 2003 fiind director al Departamentului Ştiri Internaţionale.

Cariera de corespondent internaţional a dus-o, de-a lungul acestor şapte ani, pe ziaristă în cele mai fierbinţi locuri ale planetei. În 2006, a fost singurul jurnalist de televiziune din România prezent în Beirut, în timpul cumplitului mini-război din Liban. Cu un an înainte, o altă exclusivitate pentru România: Nicoleta era primul jurnalist TV român care transmitea din New Orleans-ul devastat de uraganul Katrina. În 2003, la Realitatea TV, a fost membru al echipei de coordonare a transmisiilor din timpul războiului din Irak (primul ei contact cu profesioniştii CNN), în august acelaşi an transmitea din Darfur, Sudan – dezastrul umanitar fără precedent, iar ianuarie 2005 o găseşte corespondent din Kiev, Ucraina, în timpul neuitatei “Revoluţii Portocalii”. În decembrie 2004, tot la Realitatea, a fost membru al echipei de coordonare care transmitea dezastrul produs de tsunami în Asia.

Rugată să-şi reamintească lucrul care a impresionat-o cel mai mult în aceşti ani, Nicoleta la început ezită: “Fiecare eveniment are povestea lui, fiecare e unic în felul său”. Apoi, brusc, se hotărăşte: “Cel mai şocant a fost uraganul Katrina. Vorbim despre America, cel mai puternic stat din lume, dar care, din cauza unei lipse de reacţie a autorităţilor, devenise, în statele din Sud, ţara nimănui. Era America aşa cum nu te-ai fi aşteptat niciodată să o vezi sau să o cunoşti. Mormane de cadavre plutind în apă... Bande de hoţi care profitau de fuga locuitorilor şi jefuiau tot ce întâlneau... De la Houston la New Orleans, am mers sub protecţia armatei. A fost terifiant”, îşi aminteşte, încă sub o impresie foarte puternică, Nicoleta.

Pregătiri de nuntă

O carieră atât de solicitantă îi mai lasă timp Nicoletei pentru viaţa personală? “Găseşti timp atunci când faci cu plăcere totul. Reuşesc să îmbin utilul cu plăcutul. Important este că familia este de partea mea”, spune vedeta Kanal D. Insistăm să aflăm mai multe, care-i cheia succesului, şi Nicoleta se destăinuie: “Cred că cineva acolo, sus, mă iubeşte şi mă ajută profesional şi în viaţa personală. Am avut norocul să îmi întâlnesc jumătatea în urmă cu aproape nouă ani, când eram amândoi la început de drum. O relaţie bazată pe încredere, respect şi susţinere reciprocă ne-a ajutat pe amândoi să avem multe realizări în plan profesional, dincolo de micile detalii care fac dragostea mai puternică în timp. Am lucrat aproape şapte ani într-o televiziune de ştiri, unde am avut foarte multe realizări profesionale, iar sacrificiile pe măsură. Nu puţine au fost situaţiile în care a trebuit să îi spun celui de lângă mine: “Plec, peste câteva ore, în nu ştiu ce ţară. Cred că mă întorc într-o săptămână””.

Viitorul sună bine pentru Nicoleta: “Deşi suntem de nedespărţit din momentul în care ne-am cunoscut, nu am mers, încă, la altar pentru că, întotdeauna, ne stabilim alte priorităţi. Va trebui să facem şi acest pas în curând. Altfel, ne vor duce, forţat, prietenii şi părinţii, mai ales, care speră să se poată bucura, cât mai repede, de un nepoţel. Glumim, uneori, şi ne “motivăm” această amânare spunându-le că avem, deja, o responsabilitate casnică destul de mare pentru programul nostru încărcat: un superb Golden Retriever, care este răsfăţat ca şi un copil în familie”.

Important este, pentru Nicoleta, că ceea ce face face din suflet şi cu plăcere: “Îmi plac ştirile pe social. Atunci când spui povestea cuiva, reuşeşti să pui acel dram de emoţie strict necesar unui subiect. Ce sunt ştirile, la urma urmei? Poveşti despre oameni pe care le privesc alţi oameni”.

MODESTIE “Nu sunt one-woman-show”

Nicoleta Drăguşin insistă asupra unui fapt: “Nu sunt un one-man-show” (sau, mai exact, “one-woman-show”). “În spatele meu se află o întreagă echipă de operatori, reporteri şi alţi profesionişti”. Perfectarea parteneriatului cu CNN este rodul muncii tuturor celor dedicaţi Kanal D, nu ţine de alte aranjamente.

În primul rând, trebuie ca postul de televiziune să aibă credibilitate şi prestanţă internă, dar şi externă. Mapa de prezentare a Kanal D în faţa CNN International a fost destul de stufoasă, au lucrat mulţi oameni la ea, coordonaţi de Hatice Kolat, General Manager Kanal D România. “Totul depinde, acum, de noi. Trebuie să ne respectăm angajamentele luate, să le oferim telespectatorilor Kanal D şi CNN ştiri care îi interesează, complete, obiective şi bine documentate”, promit responsabilii Kanal D.