Nicolai: Șansele suspendării scad. Băsescu are majoritate la Curtea Constituțională

Vicepreședintele PNL Norica Nicolai a declarat, astăzi, la RFI, că șansele suspendării președintelui Traian Băsescu „cu siguranță, scad” după modificarea legii Curții Constituționale(CC). Ea a apreciat, totodată, că cenzurarea unui act politic, cum e suspendarea, de către magistrații Curții, anulează „ideea de stat de drept în România”.

„Această modificare a legii este neconstituţională, după părerea mea şi nu înţeleg de ce opoziţia nu a reacţionat în Parlamentul României, pentru că suspendarea este un act politic, nu un act juridic. (…) Șansele, cu siguranţă, scad. Pentru că am convingerea că această Curte Constituţională, aşa cum este construită ea, nu va valida un demers al parlamentului. Însă este o chestiune care pune România într-o lumină foarte proastă, pentru că o decizie a Curţii în acest sens ar anula categoric ideea de stat de drept în România”, a afirmat Nicolai. Vicepreşedintele PNL a mai spus că propunerea de suspendare a lui Băsescu a fost „pripită”, iar  liderul PSD Victor Ponta „trebuie să mai înveţe”. „Cred că liderii politici trebuie să-şi consulte partidele atunci când iau o decizie, pentru că ei reprezintă de fapt formaţiuni politice şi nu personalităţi individuale”, a adăugat Nicolai. Legea Curții, la promulgare Securizarea scaunului lui Băsescu a fost rezolvată de PDL. Democrat-liberalii au promovat o modificare a legii Curţii Constituţionale, potrivit căreia şi hotărârile parlamentului, acte prin care se face şi suspendarea preşedintelui, să poată fi atacate, fapt care nu era posibil până acum.

După ce a fost adoptat de Senat, în sesiune extraordinară, actul normativ a trecut miercuri şi de Curtea Constituţională, unde fusese contestat de PSD, şi este acum pe masa preşedintelui pentru promulgare.

Astfel, dacă PSD şi PNL reuşesc să treacă prin parlament o hotărâre de suspendare, potrivit noii legi, aceasta poate ajunge la Curte la sesizarea unuia dintre preşedinţii celor două Camere ale parlamentului, a unui grup parlamentar sau a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau 25 de senatori. Citiți și:

  • Planul suspendării, încurcat de Curtea Constituţională