Britanicii au dat lumii, intre altele, doua sporturi complet diferite si destul de opuse.
Mai intai, fotbalul: devenit imediat popular, cucerind toate mediile sociale si toate continentele, inclusiv SUA, produsul de export cel mai redutabil din toate timpurile al Marii Britanii.
In al doilea rand, snookerul: ramas elitist, ignorat pretutindeni in afara ariei anglo-saxone, inclusiv in SUA, produs prin excelenta neexportabil. Canalul Eurosport al televiziunii franceze il confunda cu biliardul.
„L’Equipe”, care publica informatii pana si din squash, nu mentioneaza Campionatul Mondial de snooker de la Sheffield, editia 2007, incheiat aseara, dupa ora la care imi trimit de obicei articolul la „Evenimentul zilei”.
In primii 32 de jucatori intrati in 16-imile C.M. de la „The Crucible” din Sheffield nu sunt decat britanici, irlandezi, australieni si hongkonghezi. Nu stiu cati din primii 100 traiesc in afara celor patru insule. Nord-americanii, care joaca variantele lor de biliard, n-au idee de snooker.
Nici cafenelele frantuzesti n-au spatiu pentru mese de snooker. Ceea ce face din snooker un sport de elita este staiful lui. Jucatorii poarta veste si pantofi de lac. Tinuta de club. Dincolo de Canalul Manecii nu exista maneci de camasa suflecate, nici tinuta sport, ca in biliardul continental ori american.
Frumusetea snookerului vine din gratia lui. Dar si dintr-un dramatism necunoscut biliardului. In snooker nu e totul sa introduci bila in buzunar. Mult mai important este, cum se spune, sa obtii pozitie pentru lovitura urmatoare.
Si, in plus, sa stii sa alternezi atacul cu apararea, jocul direct cu cel tactic. Loviturile de siguranta sunt la fel de apreciate ca si cele la buzunar. Snookerul seamana cu sahul. Intre snooker si biliard este diferenta dintre sah si table.
Mondialul de la Sheffield a fost extraordinar. Audienta lui considerabila in Marea Britanie se explica atat prin calitatea unor partide, cat si prin unele rezultate surprinzatoare.
Aproape toti favoritii, intre care campionul din 2006 (scotianul Graham Dott), au iesit din primele doua runde: scotianul Steven Hendry, detinatorul celor mai multe titluri, experimentatul galez Mark Williams, englezul Steve Davis - lordul snookerului, englezul Peter Ebdon - aflat in mare forma acum un an.
In sferturi a iesit si rebelul Ronnie O’Sullivan, socotit cel mai mare talent din snooker, invins categoric de John Higgins (13-9), care va fi, indiferent de rezultatul finalei de duminica 6 si luni 7 mai, numarul unu mondial. Semifinalele au adus doua cupluri diferite. Daca Higgins-Maguire, suta la suta scotian, putea fi prevazut, cuplul suta la suta englez, Murphy-Selby, nu era de nimeni asteptat.
Murphy e campionul din 2005, cand avea 22 de ani si venea din calificari (de dincolo de bariera primilor 32). In 2006 a fost eliminat repede. Si-a revenit, profitand si de un culoar bun (doar Matthew Stevens i-a pus probleme in sferturi). Higgins este, de o buna bucata de vreme, invincibil, desi marele tactician al snookerului n-a mai fost campion de la sfarsitul anilor ‘90.
Maguire e un jucator de linia a doua, dar periculos. Surpriza e tanarul Selby, care l-a scos pe Ebdon cu 10-7 si pe tanarul Ali Carter, invingatorul nescontat si la scor al lui Hendry. Selby si-a adjudecat in 2006 si campionatul mondial de biliard englez. Semifinalele de pe „The Crucible” au fost fabuloase.
Higgins l-a invins cu 17-15 pe Maguire, intr-o partida pe muchie de cutit, iar Selby cu 17-16 pe Murphy, in mansa decisiva, dupa ce campionul de acum doi ani l-a condus tot timpul, cu 5-1, 12-8 si 16-14. Despre finala, cu alta ocazie.