Acum, cand stim calificatele in "sferturile" Mondialului de rugby, putem face cateva observatii generale.
Dar, mai inainte, una secundara. I-am vazut pe neozeelandezi iesind din propriul teren de tinta prin pase, nu prin aruncarea balonului in tusa. Dinamica jocului lor e incomparabil mai mare decat a oricarei alte echipe. Si riscurile, desigur.
O interceptie in apropierea buturilor face cat un eseu. Ma urmareste de mult ideea ca jocul la mana, favorizat de modificarea punctajului, a schimbat fata rugbyului, sporindu-i spectaculozitatea (dovada scorurile de azi).
Prima remarca generala este ca lumea rugbyului nu mai este omogena. Suprematia unor tari, declinul altora si mai ales aparitia unor noi competitoare au impartit-o destul de clar in trei grupe valorice. La niciun Mondial dinaintea celui de anul acesta decalajul n-a fost mai evident. Prima grupa, grupa mare, e aceea a formatiilor din emisfera sudica.
Doar jucand intre ele, in Turneul Celor Trei Natiuni, aceste echipe cunosc si esecuri. Victoriile obtinute contra echipelor din grupa mijlocie, majoritatea din emisfera nordica si participante la Turneul Celor Sase, s-au realizat la o diferenta neobisnuita pana mai ieri, de 40-50 de puncte si, uneori, la 0. Din grupa mijlocie mai face parte si o sudista, Argentina, echipa care a progresat enorm.
Razboiul se duce asadar intre sudisti si nordisti. Deocamdata, fara sanse pentru nordisti. Grupa mica e doldora de echipe mici, unele foste mari, altele intrate in scena mondiala in ultimii ani. Nu mai e nevoie sa spun ca tara noastra se afla in aceasta grupa, alaturi de Georgia, Portugalia, SUA, Canada, Namibia, Samoa, Insulele Fiji sau Tonga.
Cu pecizarea ca ea a coborat de la nivelul unei pretendente la Turneul Celor Sase in lumea celor care nu cuvanta in rugby, in vreme ce Tonga (care a condus Anglia o jumatate de ora) sau Fiji au urcat dintr-un esalon a carui contabilitate n-o tine nimeni. Comentand victoria Romaniei asupra Portugaliei, „L’Equipe” o gasea norocoasa, laudand jocul mai viguros al lusitanilor si criticand lipsa noastra de imaginatie.
Desi, cu o victorie si un punct de bonus, Romania a impresionat, cum se vede, mai putin decat altele aflate pe linia de fund. Diferenta dintre grupa mijlocie si cea mica este tot de 40-50 de puncte si uneori tot la 0 (a se vedea ce ne-au facut scotienii). Cat le priveste pe sudiste, ele ne privesc de la o distanta exact dubla. Astronomica.
O a doua remarca se refera la fizicul rugbystilor. Cel putin in anumite compartimente, la gramezi, la patrunderi, pe partea inchisa, dar mai ales in defensiva, la placaje, fizicul e decisiv. Un jucator nordist spunea deprimat ca e nevoie de doi sau trei ca el ca sa tina un singur neozeelandez, asa ca nu e tocmai adevarat ca toate echipele joaca in 15. Metodele de pregatire moderne, apoi, permit elefantilor sa alerge ca iepurii.
O a treia remarca priveste tehnica. Curajoasa echipa din Tonga a pierdut meciul cu Anglia din cauza unui control mai slab al balonului, fie la tusa, fie la pase. Argentina a turnat plumb in picioarele francezilor gratie interceptiilor. Mai abili si mai iuti, argentinienii le-au suflat multe baloane gazdelor Mondialului.
Nu in ultimul rand, conteaza in rugbyul de azi spiritul de lupta, combativitatea. La acest capitol ne sunt superioare echipe mai putin tehnice decat a noastra. Georgia, de exemplu. Marea dificultate a englezilor in meciul cu Tonga s-a datorat ambitiei cu care echipa din Polinezia s-a cramponat de fiecare balon, s-a batut in fiecare faza, pe viata si pe moarte.