Nicolae Dică, antrenorul echipei FCSB, a spus că nu simte presiune atunci când aude speculații legate de o iminentă demitere de pe banca „roș-albaștrilor”.
Nicolae Dică, tehncianul formației FCSB, a declarat că s-a obișnuit să audă scenariul legat de plecarea sa de pe banca vicecampioanei. Antrenorul are o clauză în cazul în care va fi dat afară și a precizat că suma este una medie.
„De când am venit la Steaua sunt favorit să fiu demis din primele etape. M-am obişnuit. Am o clauză în contract. Clubul, dacă mă demite, trebuie să achite o sumă de bani. Nu e nici mică, nici mare, e ok. Nu se pune problema de bani la mine. Am pus-o doar ca să fie pusă. Aşa am avut şi la FC Argeş, chiar dacă eram în Liga a 3-a. Scaunul mi-l asigur doar dacă am rezultate, dacă nu am rezultate. Eu sper să avem rezultate bune şi să nu-i mai dăm prilejul patronului să critice echipa.
La Steaua nu e niciodată uşor. Un antrenor cu mare experienţă, care a fost pe la Steaua, mi-a zis că aici e de cinci ori mai greu decât în altă parte. Îi dau dreptate. Acum voi avea mai puţini contestatari odată cu obţinerea licenţei PRO”, a spus Dică.