Nicolae Ciucă, liderul PNL, a anunțat că în 2025 cota unică de impozitare va fi menținută, conform acordului avut cu Comisia Europeană. Aceasta rămâne „cea mai bună soluție pentru România,” a subliniat Ciucă, reafirmând opoziția partidului său față de propunerea PSD de a introduce un impozit progresiv.
Creșterea contribuțiilor la Pilonul II și bonificații pentru buni-platnici
PNL continuă, de asemenea, creșterea contribuțiilor la Pilonul II de pensii. Conform anunțului, contribuția va crește treptat de la 4,75% la 6%, o măsură destinată să asigure pensii mai mari pentru români. Ciucă a subliniat importanța Pilonului II ca garanție pentru un viitor financiar mai bun.
În plus, Comisia Europeană susține demersul liberal de creștere a bonificației pentru contribuabilii corecți. Astfel, bonificația va fi majorată de la 3% la 5%, măsură destinată să sprijine firmele care își plătesc taxele la timp, întărind sprijinul PNL pentru antreprenori și clasa de mijloc.
Nicolae Ciucă a vorbit despre decizia ruperii de PSD, precum și despre tensiunile de pe scena politică. Totodată, liderul PNL a adus în prim plan aspectele legate de război.
Nicolae Ciucă, despre ruperea de PSD
Tot astăzi șefului Senatului, a vobit despre decizia separării de PSD, arătînd că aceasta a venit în contextul scandalului privind decizia CCR.
„Toată situația cu PSD a fost generată de cum au acționat, inclusiv prin CCR.(…)Această îmbrățișare a PNL-ului se vrea o sufocare. Propunerea de premier pe care Ciolacu i-o face este o propunere otrăvită”, a explicat Nicolae Ciucă.
Liderul politic liberal a mai explicitat și modul în care se raportează la adversarii săi politici.
„Respect adversarii politici. Nu vorbesc de rău niciun candidat la președinție. Este vorba despre o alegere serioasă pe care trebuie să o facă românii. (...) Rolul nostru, ca politicieni este acela de a repune munca în rândul valorilor, acolo unde îi este locul. S-a înțeles greșit că poți să ai succes în viață fără să depui niciun efort. Trebuie să ne întoarcem la tradițiile noastre de bun simț. Situația care a generat această hotărâre a fost decizia CCR. Precedentul pe care îl creează este unul periculos. Este vorba despre apărarea drepturilor și libertăților.”, a precizat acesta.