Nicolae Ciucă, mesaj pentru răzvrătiții din partid. „Politica e pe voturi, nu pe intuiția unora”

Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă Sursa: Inguam Foto/George Călin

Președintele PNL, Nicolae Ciucă, vine cu un mesaj pentru liberalii din teritoriu care condamnă pactul cu PSD, pe plan local. Cel mai vehement la adresa înțelegerii cu social-democrații a fost liberalul Alin Nica, președintele filialei din Timiș.

Nicolae Ciucă, mesaj tranșant pentru filialele din teritoriu

Al doilea om în Stat, Nicolae Ciucă din postura de președinte al PNL a evidențiat că liberalii și-au asumat obiectivul de recâștiga municipiile conduse de primarii USR-ului, în special în Timișoara, Bacău și Brașov.

„În acest moment, așa cum la municipiul București și sectoare am găsit formula de a candida pe liste comune, ne propunem aceeași abordare în municipiile reședință de județ unde nu sunt primari PSD sau PNL: Timișoara, Bacău și Brașov.

Dincolo de ceea ce reprezintă analiza și perspectiva pe care o au la nivel local, datoria noastră este să găsim formula prin care să câștigăm Primăria Timișoara, pentru că este simbolul a ceea ce a reprezentat dreapta în politica din România. Nu s-a luat încă o decizie, mai avem negocieri și vom găsi o formulă potrivită”, a declarat Nicolae Ciucă.

Sursa foto: captura video

„Decizia se ia pe bază de argumente, nu pe dorința sau intiuiția cuiva anume”

Președintele liberalilor și-a îndemnat colegii din teritoriu să contribuie la îndeplinirea obiectivului asumat de Partidul Național Liberal. „Politica este pe voturi, ca atare vom număra fiecare vot să ne asigurăm că vom câștiga alegerile atât la nivel de comune, orașe, municipii, cât și la nivel de județ, potrivit stiripesurse.

Decizia se ia pe bază de argumente, nu pe dorința sau intiuiția cuiva anume. Și se ia asumat. Fiecare membru al PNL trebuie să se angajeze la ceea ce înseamnă îndeplinirea obiectivului partidului”, a mai precizat Nicolae Ciucă.

Sursa foto: LCVA | Dreamstime.com

Nicolae Ciucă, apel pentru liderii din teritoriu

Declarațiile fostului premier vin în contextul în care, Alin Nica, președintele PNL Timiș, a declarat că „să pui nişte pierzători de joace pe tot terenul mi se pare o alegere foarte proastă. Nica a făcut referire la PSD Timișoara care la ultimele alegeri au ieșit pe locul trei.

„Noi putem fi de acord cu unele motive de ordine politic dar specificul Timişoarei este altul. Timişoara şi Timişul sunt locuri unde votanţii sunt preponderent de dreapta. Iar noi, întotdeauna am avut adversar PSD-ul”, a spus Alin Nica, înaintea şedinţei PNL.