Nicolae Ciucă, mesaj de 8 Martie: „Imaginea femeilor nevoite să fugă din calea războiului este dureroasă”. Apel la solidaritate cu refugiații din Ucraina

Sursa foto: gov.ro

Imaginea sutelor de mii de femei care fug din calea războiului pentru a-și proteja copiii este dureroasă. Afirmația îi aparține premierului Nicolae Ciucă și a fost transmisă în mesajul său de 8 Martie – Ziua Internațională a femeii.

Premierul Nicolae Ciucă a transmis un mesaj cu prilejul zilei de 8 Martie, scoțând în evidență dramele provocate de războiul din Ucraina. El a vorbit despre sutele de mii de femei care sunt nevoite să fugă din țară pentru a-și proteja copiii de urgia războiului.,

„Anul acesta ziua de 8 Martie este puternic umbrită de viitorul devenit dintr-odată incert şi extrem de periculos pentru mamele şi fiicele din Ucraina. Imaginea sutelor de mii de femei nevoite să fugă din calea războiului pentru a-şi pune la adăpost pruncii este dureroasă, în secolul XXI, când nimeni nu credea că omenirea mai poate trăi drame ca aceasta”, a transmis premierul Nicolae Ciucă în mesajul său.

În acest context, șeful guvernului de la București atrage atenția că „cei care au pornit acest tăvălug al agresiunii fără a se gândi la consecinţele umanitare şi la toate celelalte urmări pe scară largă ale acestui război trebuie să înţeleagă că este timpul să audă şi să asculte glasul mamelor sau fiicelor lor, care le cer să oprească războiul şi să dea şansă vieţii şi păcii”.

„Femeile din întreaga lume reprezintă pentru noi simbolul vieţii şi speranţei. Astăzi trebuie să ne bucurăm de primăvară şi să le sărbătorim. Să le spunem «La mulţi ani!» şi să le mulţumim pentru căldura şi sensibilitatea pe care le aduc în viaţa fiecăruia dintre noi”, a mai transmis Nicolae Ciucă în mesajul de 8 matie.

Sursa foto: Inquam photos

Nicolae Ciucă îndeamnă la solidaritate

Premierul și-a exprimat speranța că, în cele din urmă, rațiunea va învinge în fața ambițiilor iraționale. Nicolae Ciucă a transmis un mesaj de solidaritate cu refugiații din Ucraina, majoritatea femei, dar și cu familiile rămase acasă pentru a lua parte la apărarea țării.

„Raţiunea va învinge în cele din urmă ambiţiile iraţionale. Mame, bunici, surori, soţii, fiice, colege, tuturor femeilor le doresc multă sănătate, fericire şi să se bucure în linişte şi pace de tot ceea ce le este drag! În acelaşi timp, transmit un mesaj de solidaritate cu refugiaţii din Ucraina, majoritatea femei, şi cu familiile lor rămase acasă să-şi apere ţara”, a mai precizat prim-ministrul Nicolae Ciucă cu prilejul Zilei internaționale a femeii.