Noul ministru al Educației, Ligia Deca, are termen până la finalul lunii octombrie să prezinte în Guvern, spre aprobare, noul pachet de legi ale sistemului de învățământ. Obiectivul i-a fost fixat de premierul Nicolae Ciucă în prima ședință la care a participat după învestirea în funcție. Premierul a mai precizat că aceste legi trebuie să intre în dezbatere spre aprobare, în Parlament, în luna noiembrie.
Nicolae Ciucă i-a urat bun venit în echipa guvernamentală noului ministru al Educației, Ligia Deca. Cu acest prilej el i-a stabilit și obiectivul pentru următoarele săptămâni, până la finalul lunii. Premierul a precizat că sarcina noului titular al portofoliului de la Educație este de a finaliza pachetul de legi ale învățământului.
„Înainte de a intra în agenda ședinței de Guvern, doresc să urez bun venit doamnei Ligia Deca, ministrul Educației. Doresc, de asemenea, să îmi exprim bucuria că avem o creștere a prezenței feminine în Guvern. Doamna ministru, aveți o misiune pe cât de dificilă, pe atât de frumoasă. Sunt convins că veți folosi toate cunoștințele și energia pentru a continua să faceți ceea ce se cuvine astfel încât să asigurăm șansa la educație tuturor copiilor și tinerilor din țara noastră și, de asemenea, să ridicăm nivelul calității în sistemul de educație din România”, a declarat Nicolae Ciucă în mesajul de bunvenit.
Noile legi ale sistemului educațional au fost elaborate în concordanță cu proiectul „România educată”, la elaborarea căruia a contribuit și Ligia Deca pe vremea când lucra la Administrația Prezidențială. În acest sens, Nicolae Ciucă i-a cerut noului ministru să finalizeze actele normative până la finalul acestei luni, pentru ca pachetul de legi să fie adoptat în Guvern.
„Ați fost parte la proiectul «România educate», ați participat, de asemenea, la dezbaterile publice ale pachetului legilor educației. Sunt convins că împreună cu echipa dumneavoastră la minister veți face ceea ce este necesar astfel încât până la finele lunii octombrie să avem pachetul de legi aprobat la Guvern și în luna noiembrie să fie înaintat spre dezbatere și aprobare în Parlament”, a mai spus Nicolae Ciucă.
Mesaj cu prilejul Zilei Educației
Premierul și-a încheiat intervenția pe acest subiect transmițând un mesaj cu prilejul Zilei Mondiale a Educației.
„Astăzi este ziua mondială a Educației. Folosesc acest prilej pentru a le ura copiilor, tinerilor, profesorilor și tuturor celor care își desfășoară activitatea în sistemul de educație un sincer la mulți ani și succes în întreaga activitate pe care o desfășoară și rezultate mai bune care sunt așteptate de către noi toți. Vă mulțumesc încă o dată!”, a încheiat Nicolae Ciucă.
Cine este Ligia Deca, noul ministru al Educației
Noul ministru al Educației, Ligia Deca, a fost numită în funcție luni, decretul fiind semnat de președintele Klaus Iohannis. Ea l-a înlocuit pe Sorin Cîmpeanu care a demisionat din funcție în urma scandalului de plagiat în care a fost implicat.
În vârstă de 40 de ani, Ligia Deca a preluat Ministerul Educației deși nu are experiență de management în educație. Ea a fost consilier al președintelui Iohannis care a coordonat proiectul prezidențial „România educate”. Acest proiect a fost cotnestat pentru lipsa unei direcții clare de acțiune în educație.
Ligia Deca este primul ministru al Educației care a fost președintele unei asociații studențești (ANOSR) și care nu are toate gradele de profesor sau cercetător. În prezent ea ocupă un loc de lector universitar la SNSPA, unde predă Studii europene.