Nicolae Ciucă anunță majorarea salariilor din Sănătate. Actul normativ este pe masa guvernului

Sursa foto: Arhiva EVZ

Guvernul va majora salariile din sistemul de sănătate și din cel de ordine publică printr-un act normativ ce urmează să fie adoptat în ședinșa de joi, 8 iunie. Premierul Nicolae Ciucă a anunțat că, prin ordonanță de urgență, salariile de bază ale mai multor categorii de lucrători din sistemul de sănătate vor fi actualizate la nivelul prevăzut de lege pentru anul 2022.

Premierul Nicolae Ciucă a anunțat că Guvernul va adopta ordonanța de urgență care va permite majorarea salariilor din sistemul de sănătate și din cel de ordine publică. În timp ce miniștrii discută în ședință, în fața sediului Guvernului, în Piața Victoriei, se desfășoară un alt protest.

„Toate categoriile profesionale din sănătate, apărare și siguranță națională sau ordine publică vor fi soluționate pe baza Legii 153. Am creat această premisă ca pe baza discuțiilor care au loc la Ministerul Muncii să finalizăm legea salarizării. Aprobăm această OUG prin care vom face în așa fel încât toate categoriile profesionale să beneficieze de închiderea prevederilor Legii 153”, a declarat premierul Nicolae Ciucă, în ședință de guvern.

Conform actului normativ, salariile de bază ale statisticienilor și registratorilor medicali, infirmierelor și brancardierilor, precum și cele ale altor categorii de personal din sistemul de sănătate vor fi actualizate la nivelului prevăzut de grila din 2022. Măsura pentru lucrătorii din Sănătate va intra în vigoare chiar din această lună, prevede actul normativ.

Salarii mai mari pentru lucrătorii din apărare și ordine publică

O măsură similară, adoptată de Guvern se va aplica și pentru cei care își desfășoară activitatea în sistemul de asistență socială, dar și pentru cei din personalul din domeniul apărării, ordine publică și securitate națională.

Aceste măsuri vor avea un impact bugetar nesemnificativ susțin guvernanții și nu vor dezechilibra țintele fiscal-bugetare pentru anul în curs. În schimb, prin adoptarea lor, vor fi eliminate dezechilibrele de natură salarială din sectorul sanitar și se va permite acordarea unor salarii corespunzătoare pregătirii și vechimii în muncă, susțin inițiatorii proiectului.

Anunțul făcut de premierul Nicolae Ciucă, cu privire la salarii, survine în momentul în care reprezentanții Federației Sanitas au anunțat că vor declanșa o grevă japoneză. Protestul se va desfășura, miercuri, în toate unitățile sanitare și în cele de asistență socială. Spre deosebire de greva normală, declanșată de sindicatele din Educație, greva japoneză nu implică și întreruperea activității participanților.