Un personaj contestat de fostul premier Florin Cîțu, care-l considera un apropiat al lui Darius Vâlcov, a fost numit la Ministerul Finanțelor Publice, într-o poziție de secretar de stat.
Premierul Nicolae Ciucă a semnat decizia de numire a lui Mihai Diaconu la Ministerul Finanțelor . Documentul a fost publicat încă de mați seara în Monitorul Oficial.
Mihai Diaconu a activat și în trecut în Ministerul Finanțelor Publice, fiind angajat încă din 2016. El a ocupat diferite funcții, în instituție, de la șef de servciu, la director general adjunct, secretar general adjunct și secretar general. A colaborat cu mai mulți miniștri ai Finanțelor publice numiți de PSD, începând cu Darius Vâlcov și continuân cu Viorel Ștefan, Ionuț Mișa și Eugen Teodorovici.
Mihai Diaconu nu a fost, însă, pe placul lui Florin Cîțu, actualul președinte al PNL, care îl considera un apropiat al controversatului Darius Vâlcov. Drept urmare, în 2019, când a ajuns ministru al Finanțelor, Diaconu a plecat din instituție. El s-a transferat la Curtea de Conturi, pe o poziție de consilier personal al vicepreședintelui acestei structuri.
Ulterior, după alegerile din 2020, când Alexandru Nazare a preluat portofoliul de la Ministerul Finanțelor Publice, Mihai Diaconu a revenit în minister. A ocupat poziția de consilier al ministrului.
Mihai Diaconu a părăsit, iarăși, ministerul, odată cu Nazare, iar acum a revenit, ca secretar de stat, în mandatul lui Adrian Cîciu.
Fost consilier al ministrului Alexandru Nazare
La solicitarea jurnaliștilor G4media, Ministerul Finanțelor Publice confirma faptul că Mihai Diaconu a revenit în sistem și îl descria drept un un funcționar profesionist și impartial.
„Menționăm că, așa cum prevede Codul administrativ, funcționarii publici trebuie să își desfășoare activitatea cu profesionalism și imparțialitate, criteriile de evaluare pentru accesul în funcții publice fiind clar enumerate la art 368. Majoritatea funcționarilor angajați în cadrul Ministerului de Finanțe și ANAF, inclusiv cei care dețin funcții de conducere, și-au desfășurat activitatea sub guvernări succesive, de orientări politice diferite. (…)
Precizăm că dl. Diaconu are o experiența în administrația publică de 12 ani, dintre care 5 ani în cadrul Ministerului Finanțelor, fiind absolvent al Facultății de Administrație Publica, Universitatea București. Dl. Diaconu ocupă funcția de consilier personal al ministrului începând cu data de 15 februarie 2021”, se arăta în informarea transmisă de Ministerul Finanțelor în urmă cu aproape un an de zile.
La scurtă vreme, însă, Alexandru Nazare a fost demis din funcție, de premierul de la acea vreme, Florin Cîțu. Iar unul dintre motivele neoficiale ar fi fost readucerea în sistem a omului considerat un apropiat al lui Darius Vâlcov.
Câțu i-ar fi reproșat lui Alexandru Nazare că l-a ales pe post de consilier personal pe Mihai Diaconu, despre care se știe că este un apropiat al social-democratului Darius Vâlcov, etichetat drept eminența cenușie a PSD în perioada lui Liviu Dragnea