Premierul Nicolae Ciucă a susținut o conferință de presă în cadrul căreia a vorbit despre războiul din Ucraina. Acesta a prezentat situația de la frontierele României și condițiile în care UE alocă sume pentru primirea acestora.
Situația din Ucraina devine din ce în ce mai tensionată, iar cetățenii încearcă să fugă din calea bombardamentelor și să își găsească refugiul în alte țări, unde este liniște și pace. Premierul Nicolae Ciucă a prezentat situația refugiaților din România și a prezentat condițiile prin care Uniunea Europeană acordă ajutor pentru primirea acestora.
"118.461 de refugiați. Dintre aceștia 70.026 au părăsit teritoriul țării, au rămas 46.435, adică 39% din numărul total al cetățenilor ucrainiei. 1070 au solicitat azi, iar dintre aceștia 476 au rămas în centrele de azi din țara noastră.
Din cifra totală de cetățeni, 18.000 sunt minori. În cadrul ședinței cu miniștrii au căutat și identificat soluții care se vor concretiza în măsuri. Am discutat demersurile pe care le facem pentru a putea să activăm mecanismele de finanțare ale UE pe fondurile care sunt prevăzute pentru migrație și protecție civilă, demersurile au fost deja inițiate la nivelul MAI",a declarat Nicolae Ciucă.
Se schimbă legislația aeriană a României
În cadrul conferinței de presă, premierul a anunțat că astăzi va avea loc o nouă ședință de Guvern, în care se va stabili modificarea legislației privind spațiul aerian. Autoritățile vor să elimine taxele pentru avioanele militare NATO care tranzitează spațiul aerian românesc. De asemenea, oficialul a precizat că în ședința de astăzi se va completa lista cu atribuții ale Ministerului de Transport.
„Astăzi, în ședința de guvern, vom adopta o serie întreagă de decizii. O parte din ele prevăd modificarea legii privind codul aerian. Practic zborurile efectuate de aeronavele militare înmatriculate de alte state NATO vor fi exceptat de plata unor categorii de tarife pentru servicii aeriene și în felul acesta, practic nu va mai fi nevoie de încheierea unor acorduri bilaterale sau multilaterale.
Această măsură se înscrie în eforturile de asigurare a unei prezențe aliate unitare și echilibrate pe flancul estic al Alianței”, a anunțat premierul Nicolae Ciucă.