Pe 30 iunie 1987, pe când se săpa în forță pentru ridicarea Platformei Industriale de la Hârșova, a fost descoperit mormântul din antichitate al unui general roman.
O adevărată comoară de informații, dar și de bijuterii și arme, unele din aur.
Cercetările s-au făcut pe repede înainte pentru că ”ridicarea edificiilor industriei socialiste” nu putea întârzia prea mult.
Dar lucrurile nu s-au oprit aici, o serie de morți suspecte a început să îi lovească pe cei care au pătruns primii în mormânt și pe apropiații acestora. Mai mult, legenda spune că inclusiv cel care a ordonat continuarea lucrărilor, Nicolae Ceaușescu, ar fi fost urmărit tot de blestemul generalului al cărui somn a fost tulburat după mii de ani de escavatoarele brigadierilor.
Povestea o găsiți în Evenimentul Istoric, revista fiind la toate punctele de difuzare a presei.
Iată ce puteți găsi în noul Evenimentul Istoric:
-Fotografii păstrate zeci de ani în arhive despre viața secretă a lui Nicu și Zoia Ceaușescu:
-Ce s-a ales de tinerii care au cerut demiterea lui Ceaușescu în timpul pelerinajuluii catolic de la Șumuleu Ciuc, material completat de mărturia supraviețuitorilor;
-Unde a dispărut capul lui Dimitrie Cantemir? Istoricii bănuiesc că în spatele furtului de relicve domnești este un ordin inițiatic;
-Jurnalul generalului Iulian Vlad, scris în detenție de ultiul șef al Securității, continuă cu o mărturie despre cei care batjocoreau și falsificau Istoria;
-Trei mari nume ale culturii românești au fost folosite de Securitate într-o operațiune care îl viza pe Eugen Ionescu;
-Care au fost condițiile financiare pentru care România a cedat URSS Insula Șerpilor;
-Regele Ferdinand a fost ținta unei tentative de asasinat, organizată de bolșevici;
-Noi dezvăluiri despre accidentul de la Cernobîl și despre cum au pierdut rușii pariul energiei nucleare;
-Istoria secretă a apariției ”fabricii de oameni noi a PCR”, organizația Șoimii Patriei.