Gorj este unul dintre judeţele cu cel mai mic procent de promovabilitate al Examenului de Bacalaureat. Acest procent este de doar 18%. La această performanţă au contribuit, din plin, şi două licee din Târgu-Jiu.
Astfel, la Liceul Auto "Traian Vuia" şi la Liceul Tehnologic Bârseşti niciun elev nu a reuşit să promoveze examenul maturităţii, informează Agerpres. Potrivit sursei citate, la Liceul Auto "Traian Vuia" din Târgu-Jiu s-au înscris la examen 35 de elevi, dintre care au fost prezenţi 21, însă niciunul nu a reuşit să promoveze bacalaureatul. Un procent de zero la sută a fost înregistrat şi la Liceul Tehnologic Bârseşti, unde cei 12 elevi prezenţi din numărul de 17 al celor înscrişi nu au obţinut o medie peste 6.
În total, la sesiunea de toamnă a examenului de bacalaureat s-au înscris 1.189 de elevi. Cei care au susţinut proba au fost în numpr de 950. Pe parcursul celor trei probe scrise au fost eliminaţi trei candidaţi pentru tentativă de fraudă.