Nominalizările la premiile Oscar vor fi anunțate pe internet, printr-un streaming live global, pe site-ul oficial al Academiei de Film. The Academy of Motion Pictures Arts and Sciences (AMPAS), instituţia care decernează premiile Oscar, a anunţat că a luat decizia de a renunţa la metoda sa tradiţională de anunţare a nominalizărilor la aceste trofee, realizată până acum cu public, în sediul ei general din Los Angeles.
În 2017, nominalizările vor fi anunţate pe 24 ianuarie prin intermediul unei prezentări originale AMPAS, ce va folosi un streaming live global, difuzat pe site-ul oficial al Academiei de film americane, Oscar.com, şi pe platformele Oscars.org, în conjuncţie cu o transmisiune prin satelit, ce va fi preluată de posturile de televiziune locale, dar şi de celebra emisiune „Good Morning America” a postului ABC.
În ultimele decenii, nominalizările la premiile Oscar erau anunţate în faţa unui public numeros, alcătuit din jurnalişti şi agenţi ai vedetelor de la Hollywood, care se reuneau în fiecare an, la primele ore ale unei dimineţi din luna ianuarie, în sala centrală de la Samuel Goldwyn Theatre, sediul general AMPAS, din Beverly Hills.
De asemenea, anunţul cu nominalizările la premiile Oscar va debuta puţin mai devreme ca de obicei - la ora locală 05.18 (15.18 ora României, nr.), în loc de ora locală 05.30 (15.30 ora României, n.r.).
Nominalizările pentru cele 24 de categorii de la premiile Oscar 2017 vor fi anunţate de artişti laureaţi şi nominalizaţi la premiile Oscar - Jennifer Hudson, Brie Larson, Emmanuel Lubezki, Jason Reitman şi Ken Watanabe -, care se vor alătura lui Cheryl Boone Isaacs, preşedinta AMPAS.
AMPAS a anunţat aceste modificări vineri seară, însă nu a precizat motivele aflate în spatele schimbării procedurii de anunţare a nominalizărilor la Oscar, potrivit agora.md.
Cea de-a 89-a gală de decernare a premiilor Oscar va avea loc pe 26 februarie la Dolby Theatre din Los Angeles. Gala va fi transmisă în direct de postul american ABC şi va fi difuzată în peste 225 de ţări şi teritorii din întreaga lume. Evenimentul va fi prezentat de Jimmy Kimmel.