După ce a declarat că nu ar refuza să ocupe banca tehnică a Stelei, Marius Șumudică a făcut lumină în acest caz.
Mai în glumă, mai în serios, Marius Șumudică delcara ieri că ar putea antrena la Steaua, din vară, după ce se va despărți de Astra Giurigiu. Recent, Gigi Becali a declara că nici nu vrea să audă despre această variantă. „Șumudică nu o să o antreneze niciodată în viața lui pe Steaua! Eu sunt prieten cu el, dar nu va antrena niciodată Steaua. El crede că poate antrena pe baza prieteniei cu mine”, tunase patronul „roș-albaștrilor”.
Astăzi, însă, Șumudică a afirmat că nu s-a pus problema ca el să îl înlocuiască pe Laurențiu Reghecampf, din vară. „Și dacă mănânc pâine cu ceapă, nu am nevoie de un euro de la Gigi Becali; eu nu o să lucrez cu el. Eu mai vorbesc așa cu el, glumesc cu el la telefon și el îmi spune ”Da, tată, dar eu fac tot”. Să faci cu cine vrei tu asta, nu cu mine. Dacă dânsul consideră că așa se lucrează la un club, că e jucăria lui, e treaba lui. Eu nici nu îmi doresc să antrenez Steaua. Nici dacă sunt la bordură și nu am să beau un pahar cu apă.
Legătura mea de prietenie cu Gigi este una umană, profesională nu poate să existe niciodată. Șumudică nu o să fie niciodată preș, nu o să fac ce îmi spune un patron. Steaua este un subiect închis, fie că se numește Steaua, FCSB, FC Star Biscuiți, Faci Ce Spune Becali... sau cum vrea dânsul să o numească!
Eu îl respect pentru că bagă bani în fotbal, dar pentru mine echipa asta nu există și nu a existat. Probabil că înainte nu aveam valoarea să antrenez echipa asta, dar acum pot, însă nu vreau. Ei au un antrenor pe care-l stimez. Sufletul meu nu poate să se apropie niciodată de o astfel de echipă”, a declarat Marius Șumudică la Digi Sport.
Altfel, Astra Giurgiu va evolua mâine, în returul „16”-imilor Ligii Europa, cu Genk, în Belgia. În manșa tur, partida s-a încheiat la egaliate, scor 2-2.