Traficul rutier este blocat la această oră pe autostrada Bucureşti - Constanţa, după ce un autoturism a luat foc în trafic.
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe Autostrada A2 Bucureşti – Constanţa, circulaţia este întreruptă pe sensul către litoral, la kilometrul 27, în zona localităţii Brăneşti, judeţul Ilfov, pentru a permite intervenţia în vederea lichidării incendiului produs la un autoturism. Nu au rezultat victime, autovehiculul aflându-se pe banda de urgenţă.