Incident şocant la o şcoală din judeţul Gorj. O profesoară de limba română a fost lovită, sechestrată şi şantajată de directoarea adjunctă a şcolii unde aceasta predă.
Felicia Boceanu este titulară a Școlii Gimnaziale „Gheorghe Tătărescu” din Târgu-Jiu, are o vechime la catedră de 19 ani. Femeia lucrează în această unitate de învățământ de 8 ani, şi în luna februarie a depus o plângere penală împotriva directorului adjunct al școlii, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu.
Aceasta susţine că directoarea adjunctă, Daniela Morie, a lovit-o în biroul ei, închizând-o acolo după incident. Asta pentru că profesoara și-a exprimat nemulțumirea legată de limbajul nepotrivit al directoarei la adresa cadrelor didactice, la o întrevedere cu inspectorul de sector.
La nici două ore după ce inspectorul a părăsit școala, Daniela Morie a ripostat, închizând-o pe profesoară în birou, unde i-a aplicat o corecție fizică. După incident, cadrul didactic s-a adresat directorului școlii, Insectoratului Școlar Judeţean (IŞJ), și după mai multe șicane la adresa sa, și la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) și Ministerul Educației.
Cum şefii profesoarei au încercat să muşamalizeze cazul, femeia s-a adresat Parchetului, unde s-a deschis un dosar penal pe numele directoarei adjuncte, pe cel al directorului şcolii, Adriana Rădoi, inspectorului școlar general, Marcela Mrejeru, dar și pe numele a două cadre didactice.
„Prima dată a încuiat ușa, m-am speriat și nu am știut cum să reacționez, eram rușinată și nu înțelegeam ce se întâmplă, știind că toți colegii nu erau în zonă, fiind la ore. Apoi, adjuncta mi-a băgat mâinile sub păr, m-a tras, m-a izbit cu putere de perete și apoi de birou, în timp ce mă drăcuia pentru că am vorbit despre ea la acea întrunire. Ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic, a stat apoi cu mine în birou, ea pe scaun și eu în picioare, în timp ce continua să îmi spună ce să fac în prezența ei. Mi-a spus chiar, textual, că atunci când ea intră în cancelarie, eu să zâmbesc”, a afirmat profesoara sechestrată în declaraţiile date poliţiei.
Pe numele directoarei a fost deschis un dosar penal.