Breaking News. Decizie-bombă luată de Înalta Curte. Fostul procuror „Portocală”, arestat

Hotărâre de ultimă oră luată de magistrații de la Înalta Curte în privința fostului procuror „Portocală”.

Mircea Negulescu, fost procuror al Direcției Naționale Anticorupție - Secția Ploiești, a fost arestat pentru 30 de zile. Decizia a fost luată, astăzi, de oficialii Înaltei Curți de Casație și Justiție și este definitivă.

Mircea Negulescu a fost reținut săptămâna trecută de Secţia de investigare a infracţiunilor din justiţie (SIIJ), în legătură cu modul în care a instrumentat două dosare, respectiv a falsificat probe şi a constrâns şi corupt mai multe persoane să facă denunţuri şi declaraţii mincinoase.

El a fost reținut 24 de ore pentru săvârşirea infracţiunilor de cercetare abuzivă (6 infracţiuni), represiune nedreaptă (4 infracţiuni), instigare la represiune nedreaptă în modalitatea participaţiei improprii, influenţarea declaraţiilor, inducerea în eroare a organelor judiciare în forma instigării şi în modalitatea participaţiei improprii, inducerea în eroare a organelor judiciare în forma instigării şi în modalitatea participaţiei improprii, fals intelectual, abuz în serviciu (4 infracţiuni) şi constituirea unui grup infracţional.

Tot în acest dosar procurorii de la SIIJ au reţinut şi un fost ofiţer de poliţie judiciară, pentru complicitate la infracţiunile reţinute în sarcina lui Mircea Negulescu.

Vizat de un dosar întocmit de „Portocală”, cel legat de Tony Blair (ex-premier al Marii Britanii), fostul premier Victor Ponta îl desființa pe Mircea Negulescu.

„Știți ce spunea Mircea Negulescu? Bizonul român este atât de prost că votează orice. Se comporta ca un mafiot tot timpul. Tot Ploieștiul, toată Prahova îl știau. Și când venea la București la sediul central, știau oamenii ce face. Acum cei de la PNL vor să-l protejze pe Negulescu.

Eu vă spun că a fost magistrat. Asemenea uscături să fie înlăturate, pentru că omul obișnuit zice că, dacă unul ca Portocală face așa ceva, toți fac la fel. Se aruncă anatema asupra tuturor. Justiția are instrumentele să-și scoată uscăturile din sistem. Nici nu cred că mai are protecția de la SRI pe care o avea pe plan local, cel puțin. Se arată că abuzurile din trecut nu mai sunt normale”, afirma Ponta la România TV, în cadrul emisiunii moderate de Victor Ciutacu.