Stațiile de monitorizare a calității aerului din București au înregistrat marți creșteri ale valorilor de poluare. Și totul pe fondul dimiunarii traficului auto din Capitală, înregistrat în ultimele zile.
Astfel, municipiul Bucureşti înregistrează, în acest moment, un nou episod de creşteri ale valorilor particulelor în suspensie PM10, care sunt înregistrate la staţiile de monitorizare a calităţii aerului amplasate în zonele Mihai Bravu, Cercul Militar şi Lacul Morii, informează un comunicat al Ministerului Mediului.
„A fost transmisă o avertizare către Primăria Municipiului Bucureşti pentru dispunerea de măsuri imediate. În avertizare este specificată inclusiv concluzia analizei specialiştilor noştri, privind cauzele creşterilor concentraţiilor de PM10 respectiv, resuspensia particulelor grosiere de la sol (a prafului), fenomen favorizat de vântul puternic, cu rafale”, se menţionează în comunicat.
În acest context, Ministerul Mediului a trimis echipele de comisari ai Gărzii Naţionale de Mediu la primăriile de sector pentru a verifica măsurile de salubrizare a străzilor Capitalei din ultima perioadă. dar şi calendarul prevăzut pentru zilele următoare.
Ministerul Mediului reaminteşte că Planul de Îmbunătăţire a Calităţii Aerului realizat de Primăria Bucureşti evaluează că, salubrizarea eficientă şi la timp a străzilor Capitalei ar putea reduce şansele de creştere a PM 10 cu circa 42%.
„Totodată, având în vedere faptul că reţelele independente de monitorizare a calităţii aerului, care utilizează senzori, nu au înregistrat aceste creşteri semnificative, vom continua şi intensifica demersurile din parteneriatul nostru cu asociaţiile neguvernamentale pentru interconectarea şi calibrarea acestor echipamente în conformitate cu Reţeaua Naţională de Monitorizare a Calităţii Aerului”, se arată în comunicat.
Reprezentanţii Ministerului Mediului susţin că, până la finalizarea acestui proces, recomandă ca publicul să se informeze din site-ul www.calitateaer.ro, datele de aici fiind singurele oficiale şi validate, ca metodă de măsurare, de Comisia Europeană.