New York Times îşi vinde sediul din cauza datoriilor

Grupul de presă New York Times, în lipsă de lichidităţi, a anunţat astăzi că a finalizat un acord prin care îşi vinde sediul social din centrul Manhattanului, fapt ce îi va permite să recupereze 225 de milioane de dolari, relatează AFP.

Acordul a fost încheiat cu fondul de investiţii W.P. Carey&Co pentru 21 din totalul pe 25 de etaje care aparţin New York Times, într-o clădire cu 52 de etaje proiectată de arhitectul Renzo Piano. După 10 ani, NY Times va avea posibilitatea să îşi răscumpere sediul cu 250 de milioane de dolari.

Această iniţiativă se înscrie în cadrul mai multor eforturi ale New York Times de a-şi reduce datoriile.

Profitul New York Times a scăzut cu 48% în trimestrul patru, din cauza scăderii veniturilor din publicitate, iar pierderile anuale s-au ridicat la 57,84 milioane de dolari.