Incredibilă afirmaţia unui neuroendocrinolog care a stârnit reacţii negative după ce şi-a făcut publice opiniile sale! Este vorba despre Robert Sapolsky, profesor la Universitatea Stanford, şi este de părere că „religia este asemănătoare unei boli mintale”.
Omul de știință este un ateu declarat: „ Am fost crescut într-o casă ortodoxă și am fost crescut într-un mod religios până la vârsta de 13 ani. În anii adolescenței, unul dintre lucrurile definitorii pentru mine a fost să mă îndepărtez de orice credință”, mai spune neurologul, potrivit Indy100.
În cadrul cursurilor pe care le ține la Universitate, profesorul a comparat religia cu schizofrenia, argumentând că modul în care se comportă „profeții” din textele religioase sunt acțiuni care pot fi diagnosticate. De asemenea, Robert Sapolsky a spus legat de lucrurile precum: crearea lumii în șapte zile și virgina care naște că sunt povești „extrem de formative și care au legătură cu schizofrenia”.
Robert Sapolsky a mai adăugat că obiceiurile religioase sunt o formă de comportament obsesiv-compulsiv și că oamenii religioși se află într-un spectru al bolilor mintale, iar toate aceste afirmaţii au stârnit furia celor care cred în Divinitate.
Aceasta este cu siguranță un punct de vedere pus la îndoială de mulți oameni, dar este un obiectiv interesant prin care poate fi privit fenomenul la baza căruia a fost construită societate actuală, titrează unimedia.md.