Netflix, o nouă metodă de-a face bani. Surpriza pregătită abonaților

Sursa foto:| Dreamstime.com

Netflix a prins gustul banilor şi mai mult după succesul pe care l-a avut cu interzicerea partajării conturilor cu alte gospodării. Platforma de streaming vine cu o nouă surpriză la fel de neplăcută pentru abonați.

Netflix vine cu o nouă lovitură pentru abonaţi. Succesul măsurilor Netflix de combatere a partajării parolelor a sporit numărul de abonaţi. Ar fi vorba de aproximativ 6 milioane în trimestrul al treilea. Pionierul streaming-ului este aşteptat să pregătească terenul pentru creşterea tarifelor, atunci când va raporta câștigurile.

Netflix seamănă foarte mult cu o companie de utilităţi

Netflix a rezistat să se alăture rivalilor precum Walt Disney în creşterea preţurilor abonamentelor fără reclame în acest an şi. În schimb, a limitat partajarea parolelor în afara gospodăriilor, pentru a obţine acces la cei peste 100 de milioane de telespectatori care folosesc serviciul său fără a se abona.

„Netflix seamănă acum foarte mult cu o companie de utilităţi, pe multe pieţe. Provocarea de a fi etichetată ca o companie de utilităţi este modul în care o companie în curs de maturizare continuă să găsească creştere”, au spus analiştii de la Bernstein.

Încheierea grevei actorilor de la Hollywood vine cu noi schimbări

Compania ar putea creşte preţurile după încheierea grevei actorilor de la Hollywood, a relatat un articol la începutul lunii octombrie.

La cinci luni după ce a convocat o grevă care a aruncat Hollywood-ul în frământări, Writers Guild of America (WGA) a aprobat săptămâna trecută un nou contract cu marile studiouri.

Netflix, cu toate acestea, a rezistat bine grevei, datorită prezenţei sale internaţionale mai mari şi a listei de conţinut puternice.

Virgin River. Sursa foto: Facebook

Netflix va creşte preţurile opţiunilor sale fără reclame

După un început lent pentru planul de abonament cu reclame lansat anul trecut, analiştii au spus că se aşteaptă că Netflix va creşte preţurile opţiunilor sale fără reclame în lunile următoare, pentru a împinge mai mulţi abonaţi la celălalt nivel, unde reclamele ajută la obţinerea de venituri mai mari per utilizator.

Până acum, majoritatea telespectatorilor care s-au abonat la Netflix după reprimarea partajării parolelor, au optat pentru planurile fără reclame, au spus analiştii. Planul său standard cu reclame costă 6,99 dolari pe lună, în timp ce planurile fără reclame încep de la 15,49 dolari.

„Folosind aceste tactici, Netflix îşi va dubla probabil numărul de spectatori susţinut de reclame, anul viitor”, a declarat analistul Insider Intelligence Ross Benes.

Vom fi asaltați de reclame?

El se aşteaptă ca Netflix să arate mai multe reclame utilizatorilor, în timp, ajungând din urmă companiile concurente. Abonamentul cu publicitate este aşteptat să aducă venituri de aproximativ 188,1 milioane de dolari în trimestrul al treilea încheiat în septembrie. Cu adăugări de 2,8 milioane de abonaţi, conform estimărilor Visible Alpha.

Wall Street se aşteaptă ca streamerul să anunţe cele mai puternice adăugări trimestriale de abonaţi în acest an, conform datelor LSEG.

Veniturile din trimestrul al treilea au crescut probabil cu 7,7% la 8,54 miliarde de dolari. Este cea mai rapidă creştere din cinci trimestre. Asta datorită programelor puternice, care au inclus ultimele sezoane din „Sex Education” şi „Virgin River”.