Salariatul a trimis o scrisoare deschisă în care spune că, fără să fi solicitat, numele său apare printre persoanele exceptate de la procesul de selecţie. Numărul total al celor scutiţi este de ordinul sutelor.
Nici până astăzi, ultima zi de înscriere în procesul de evaluare, în TVR nu s-a aflat numărul total al persoanelor scutite de selecţie. Scandalul declanşat joi, în ultima şedinţă a Consiliului de Administraţie din TVR, când membrii CA i-au reproşat lui Claudiu Săftoiu faptul că nu a pus în aplicare hotărârea CA din data de 29.10.2012 privind selecţia întregului personal al SRTV, neexceptând de la acest proces decât situaţiile prevăzute de lege. Preşedintele director-general (PDG) a afirmat că refuză să pună în aplicare decizia Consiliului de Administraţie al SRTv. În urmă cu două săptâmâni, Claudiu Săftoiu a încercat să-i facă pe membri CA să voteze ca 500 de persoane să nu intre în procesul de selecţie. Adunate, activul sindical, cazurile medicale şi cazurile de maternitate se ridică la circa 200 de persoane. Se adăugau astfel 300 de persoane ale căror posturi nu se restructurau. Lista a căzut, cu greu, la vot, dar tot a fost aplicată de PDG. SCRISOARE DESCHISĂ Domnule Preşedinte Director General, Apelez la această formă de comunicare deoarece nu am obiceiul de a-mi spune părerile şoptit, pe la colţuri, ci dimpotrivă, îmi asum răspunderea pentru afirmaţiile mele! Am aflat domnule Preşedinte Director General că prin metode străine de voinţa mea, mă aflu pe o aşa zisă listă de "persoane protejate" din SRTV - persoane ce sunt exceptate de la procesul de selecţie şi evaluare impus de procesul de restructurare al televiziunii publice. Subliniez că nu am făcut nici un demers în acest sens şi nici nu vreau să mă ascund după o fostă funcţie sindicală!
Nu doresc să am în SRTV statutul râsului din pădure (un animal protejat de lege!) ci dimpotrivă sunt solidar cu ceilalţi colegi! În toată activitatea mea am fost alături de ei şi dacă ei trebuie să-şi dovedească profesionalismul atunci înţeleg să mă alătur lor, rămânând un slujitor al colegilor mei chiar dacă nişte râşi (la propriu şi la figurat) m-au tratat ca pe o slugă! Nu îmi este teamă de competiţie şi vreau să folosesc acest prilej ca să răspund părerilor unui fost angajat al SRTV, actual activ deţinător şi administrator de blog (care îi poartă şi numele) şi care găzduieşte/publică în fiţuica sa electronică afirmaţii de genul că sunt un "om fără meserie" şi "pescuitor în ape tulburi". Mai mult, sper că anumiţi indivizi şi individe fără minte şi suflet din conducerea SPUSTV care şi-au permis cu de la sine putere să facă demersuri neruşinate ca să afle "ce funcţie şi-a aranjat Rada", să primească astfel răspunsul cuvenit. Se pare că suntem în situaţia în care câinele moare de drum lung iar activul sindical de grija mea. Şi pentru a elimina definitiv astfel de situaţii îmi afirm public intenţia fermă de a părăsi SPUSTV.
De asemeni, domnule Preşedinte Director General, vă rog să-mi permiteţi să mă înscriu în procesul de selecţie la fel ca oricare salariat SRTV. Am încredere că pot face faţă unei competiţii deschise şi corecte. În speranţa că demersul meu va fi bine înţeles şi primit favorabil, vă mulţumesc anticipat.
Cu stimă Sorin Rada