Un fost primar vrea să-și recâștige scaunul și candidează pentru funcția pierdută din cauza unei condamnări în instanță.
Nicolae Matei a fost edil în orașul Năvodari și a fost condamnat pentru fapte de corupție. De asemenea, el este inculpat în alte două dosare penale care sunt obiectul unor mari prejudicii.
Matei a fost condamnat în anul 2016 la un an și șase luni de închisoare cu executare. El fusese acuzat că l-a mituit pe fostul șef de la Inspectoratul Poliției Județene Constanța, Valentin Burlacu, căruia i-a oferit două terenuri retrocedate fraudulos ca să obțină îngăduința acestuia în cercetarea penală. Burlacu l-a denunțat pe Matei, iar primarul a ajuns în detenție, conform ordinea.ro.
În aceste condiții, primar în Năvodari a ajuns Florin Chelaru, cel care era viceprimar. Matei a fost eliberat după câteva luni, pentru că lui i-au fost scăzute din condamnare periaoda în care stătuse în arest preventiv. De asemenea, și nu i-au fost interzise drepturile electorale.
În aceste condiții, în primăvară, Nicolae Matei a anunțat că vrea să candideze pentru funcția de primar, conform sursei citate. Înainte să-și facă publică intenția, fostul edil a depus o cerere de reabilitare judecătorească la Tribunalul Constanța, la data de 7 februarie 2020. Pe 10 iunie, magistrații de la Tribunalul Constanța i-au respins acțiunea ca fiind neîntemeiată.
Apoi, a depus o contestație la Curtea de Apel, afirmând că îi sunt încălcate drepturile, inclusiv acela al prezumției de nevinovăție raportat la faptele pentru care este judecat în Dosarul Retrocedărilor și în Dosarul Furtului Taberei de Copii.
De partea cealaltă, procurorii DNA au depus și ei o contestație. Ei au cerut suspendarea cererii de reabilitare depusă de Matei, până la o soluție definitivă în Dosarul Furtului Taberei de Copii. Contestațiile au fost soluționate la data de 18 august 2020. Argumentele DNA au fost primite de instanță, iar în acest fel cererea lui Matei de reabilitate s-a suspendat și nu mai poate fi adusă în discuție decât după finalizarea cauzei penale de la Tabăra de copii.