Locuită de om încă din preistorie, Peştera Meziad, situată în comuna bihoreană Remetea, a devenit, din primii ani ai secolului XX, unul din cele mai căutate obiective turistice ale judeţului Bihor.
Potrivit specialiştilor, acest fapt se datorează dimensiunilor sale impunătoare şi neobişnuitei sale bogăţii de formaţiuni, urmelor de locuire umană ce au dăinuit aici din paleolitic şi neolitic. Peştera Meziad este una dintre cele mai interesante din Europa de Est, cu săli imense şi accesibile. Pe lângă multitudinea de stalactite şi stalagmite, se află şi urme ale omului preistoric.
Portal impresionant
În anul 1921 peştera a fost vizitată de către o echipă de speologi din care făcea parte şi renumitul speolog Emil Racoviţă. Comparată adesea cu o catedrală gotică subterană, Peştera Meziad este considerată una dintre peşterile de excelenţă ale României. Are spaţii interioare generoase, iar peştera a fost locuită în vremuri străvechi atât de oamenii primitivi, cât şi de urşii cavernelor. Peştera are o lungime de 7.000 de metri, din care, turistic, au fost amenajaţi 1.500 de metri. Traseul porneşte de sub un „portal” impresionant prin formă şi frumuseţe şi trece prin apropierea coloniilor ce adăpostesc 13 specii de lilieci din cele 26 existente în România. Contrar tuturor legendelor, liliecii nu reprezintă un pericol pentru turişti.