Parteneri de afaceri, tovarăși de nebunii, noi aliaţi de “conjunctură", analişti, vreo doi boieri liberali. Este zestrea de personaje mai mult sau mai puţin politice pe care Robert Negoiţă, băiat calculat, a adunat-o la aniversarea a 40 de ani de viaţă, sacrificând sărbătoarea zilei sale de naştere pe altarul, mai pragmatic, al candidaturii sale la primăria de Sector 3a Bucureştiului. Evenimentul, petrecut simbolic, aseară, la cafeneaua liberală pentru a demonstra cât de bine se înţelege şi cât de susţinut el de către peneliştii bucureşteni, a fost confiscat de agenda politică cu ajutorul unui Victor Ponta vorbăreţ şi a primarului general al Capitalei, Sorin Oprescu, venit special pentru a “garanta" pentru “prietenul" Negoiţă.
Manechine impacientate pe post de hostess, chelneri la papion încremeniţi în poziţia ghiocel cu prosopul pe braţ, pahare cu şampanie aşteptându-şi petrecăreţii, mese întinse cu diverse delicatese din peşte, spaţiu înghesuit. Totul condimentat cu iz liberal. E decorul în care pesedistul Robert Negoiţă, deputar PSD şi posibil candidat USL la primăria Sectorului 3 al Capitalei, a căutat să se simtă bine celebrându-şi cel de-al 40-lea an de viaţă. Evenimentul s-a desfăşurat la o cafenea liberală, alegere simbolică pentru a ilustra frăţia în interese politice a social-democraţilor şi liberalilor bucureşteni.
O cafea? Da, cu mulți liberali!
Pentru a întări mesajul, liberalii şi-au trimis la locaţie mai toţi liderii bucureşteni de marcă: Vlad Moisescu, şeful peste Bucureşti, Andrei Chiliman şi Rareş Mănescu liderii de la sectoarele 1 şi 6, Florin Alexa de la tineret, deputaţii Călin Popescu Tăriceanu şi Dan Motreanu. Anunţat ca participant, senatorul de Bucureşti, Crin Antonescu a spus însă pas onorării invitaţiei lui Negoiţă. Au compensat însă Victor Ponta şi conservatorul Dan Constantin şi apariţia, la spartul târgului, a primarului General al Capitalei, Sorin Oprescu
De altfel, totul a dat impresia mai degrabă a unei ceremonii regizate pentru lansarea electorală a unui candidat la locale decât celebrarea unei aniversări de naştere.
Vine în 5 minute, se anunţă febril, printre tinerii liberali şi social-democraţi aduşi pentru această ocazie. Un Negoiţă încercând să pară relaxat apare singur în fieful liberal din strada Doamnei.
“Vine Ponta? Veţi fi candidat la 3?", îl întreabă presa care deja aflase că momeala cu care Negoiţă îi atrăsese, liderul liberal Crin Antonescu, avea alte planuri decât aniversarea acestuia.
“Trebuie să ajungă aşa că puteţi să-l întrebaţi pe el", parează Negoiţă. Se laudă că nu e un cerşetor.
“În general nu sunt un cerşetor. Nu-mi place să cer, dacă vreau ceva cu adevărat obţin", se laudă vicele pesedist, transplantat special de Ponta la nivelul sectorului 3 pentru a fi adversarul unui alt Negoiţă.
“Cadou" de la Negoiţă pentru Băsescu: O plecare ca a foştilor Ceauşişti
În aşteptarea admiratorului lui Tony Blair, sărbătoritul şi-a pus la cale propria scenetă. Cadoul unui social-democrat, un elicopter cu telecomandă, a fost desfăcut tacticos de Negoiţă care a anunţat că se apropie momentul în care şi Traian Băsescu va avea nevoie de aşa ceva.
“Noi îi pregătim atmosfera potrivită să plece", s-a vrut spiritual parlamentarul.
Şi cu spirite similare a şi continuat. Un portofel, un nou cadou. “ E gol. Bani oricum nu-mi trebuie", se fuduleşte cel care înafara Parlamentului e multimilionar în euro şi proprietar peste 1700 de case şi apartamente. Încep să curgă invitaţii de marcă: mai întâi liberalii ca nişte gazde bune ce sunt: Alexa, Mănescu şi Moisescu fac roi în jurul social-democratului şi-l întreţin până la venirea lui Ponta. Pe la mese, plictis. Pe un ecran tv, moderatoarea Daniela Grecu se agită în cadrul unui promo. Nimeni nu o bagă în seamă. Afară două “silfide" cu muşchi de halterofili şi tunsoare periuţă se agită uşor: În 10 minute vine Ponta şi par a se ocupa de securitatea localului. Blaga şi Ungureanu, în Opoziţia ideală
Abia coborât din hibridul luat într-un acces de ecologism, liderul PSD transformă rapid evenimentul într-o platformă de lansare electorală, anunţându-l pe Negoiţă drept propunerea USL pentru primăria Sectorului 3. Trece în revistă un sondaj aruncat pe piaţă de consuntantul său Dan Sultănescu, profeţeşte sfâşierea internă a PDL şi pericolul unei Opoziţii populiste reprezentate numai de formaţiunea patronului OTV, Dan Diaconescu.
I-ar vrea pe Blaga şi Ungureanu viitori lideri responsabili ai unei Opoziţii la guvernarea USL. “Se întâmplă ca şi cu PNŢCD în 2000 când s-a fărîmiţat: În PDL are loc ultimul vals pe ultimul Titanic", conchide Ponta, înconjurat de o aglomeraţie de ziarişti, vădit satisfăcut de lovitura de imagine dată de USL prin racolarea fostului prim-vice pedelist Sorin Frunzăverde. Se mândreşte cu majoritatea USL al Senat şi anunţă că într-o săptămână se va demara procedura de revocare a preşedintelui Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase după modelul folosit de PDL în cazul lui Mircea Geoană. Boierul prin mulțime
În spatele său, un Andrei Chiliman priveşte uşor siderat scena: Să intre şi să-şi facă datoria de coleg de alianţă sau să facă cale întoarsă? Surprinzându-i ezitarea, un liberal mai tânăr caută să-l îmboldească apucându-l de braţ. Os de vechi boieri, primarul de la 1 nu este obişnuit cu astfel de apucături. Nu vrea să se amestece în mulţimea care roieşte în jurul lui Ponta şi al aniversatului.
“Lasă, lasă, să le facă poze şi după aia", îi spune Chiliman colegului prea insistent, plănuindu-şi deja retragerea de la sindrofie. De altfel, atât el, cât şi noul lider PSD Bucureşti, Ecaterina Andronescu, au avut doar o apariţie meteoric printre invitaţi, tratând evenimentul mai mult ca o sarcină de partid.
Încep să apară şi colegii liberalilor de alianţă: conservatorul Dan Constantin îl blagosloveşte pe Negoiţă cu o carte. “E aceeaşi pe care i-a dat-o şi lui Quintus", comentează unul dintre invitaţi. Titu Corlăţean are şi el o apariţie cameleonică. Nu însă şi analistul Bogdan Chireac care se ţine ca scaiul de Ponta. Printre invitaţi îşi face apariţia şi liderul tinerilor PSD, Nicu Bănicioiu, cunoscut publicului şi ca tovarăş de nebunii al lui Negoiţă în dosarul cu minore. Partener sau numai prieten?
Nu atât de timid se dovedeşte primarul Capitalei Sorin Oprescu, sosit, ca şi liberalul Tăriceanu, ca regii la bal printre ultimii, ca să dea mai multă greutate acţiunii. Ţac , ţac sună blitzurile fotografilor în timp ce liderii PSD, PNL şi PC fac cu schimbul pe lângă Negoiţă ca la o sesiune foto, parcă vroind astfel să-l legitimeze pe acesta mai degrabă candidat USL decât sărbătorit.
“Suntem prieteni de 10 ani. Înafară de prietenie ce altceva mai poţi să-ţi doreşti din partea lui?", afirmă Oprescu, întrebat dacă vede în Negoiţă şi un partener după viitoarele alegeri.
Ponta insistă însă să obţină un răspuns mai angajant din partea candidatului independent: “Îl primiţi sau nu în echipă?" “Eu întotdeauna îl primesc", sună răspunsul primarului înainte de ceremonia de tăiere tortului de către cel aniversat în acordurile melodiei celor de la Queen, “We are the champions".