Negocieri PNL-PSD: Vasile Dîncu dezvăluie ce condiții vor fi puse pe masa lui Florin Cîțu

sursă: EvZ

Încep negocierile pentru formarea unei noi majorități parlamentare. PNL se va întâlnește cu PSD pentru a dezbate aspecte legate de o posibilă viitoare guvernare. Întâlnirea va avea loc la Palatul Parlamentului, așa cum a precizat președintele social-democraților miercuri seară. Președintele Consiliului Național al PSD, Vasile Dîncu, a vorbit despre principalele teme ce ar putea fi supuse analizei.

La discuțiile de joi, PNL și PSD ar urma să dezbată subiecte legate de programul de guvernare și compatibilitatea unei coaliții formate din cele două partide. Anunțul a fost făcut de Vasile Dîncu, care spune că Social-democrații sunt pregătiți să conducă țara alături de liberali, însă ca acest lucru se poate concretiza doar „dacă vor face un efort și PNL-iștii”.

Ce subiecte se vor discuta la negocierile PNL-PSD

„Cred că astăzi vom discuta chestiuni de program, de compatibilitate, chestiuni generale care ţin de programele noastre. Nu cred că vom discuta astăzi despre alte lucruri”, a declarat președintele Consiliului Național al PSD, Vasile Dîncu.

Social-democratul a precizat, de asemenea, că funcția de șef al Executivului ar trebui să revină PSD, aspect ce va fi subliniat cel mai probabil de la bun început de delegația partidului la negocierile de joi. Echipa de negociere care va merge la Palatul Parlamentului va fi compusă din Marcel Ciolacu, Sorin Grindeanu, Gabriela Firea, Paul Stănescu şi Alfred Simonis, potrivit Agerpres.

Coaliția PNL-USR-UDMR nu mai are nicio șansă

În altă ordine de idei, președintele UDMR s-a arătat dispus să susțină un premier PSD, miercuri seară. Liderul deputaților social-democrați insistă, la rândul său, pe ideea că fosta coaliție PNL-USR-UDMR nu se mai poate reface astfel încât singura soluție reală pentru ieșirea din criza politică este revenirea social-democraților la guvernare.

„Nu există un mandat încă clar asumat de PSD. Faptul că suntem cel mai mare și cel mai stabil grup parlamentar și partid reprezentat în Parlamentul României ne îndreptățește să fim prima opțiune a președintelui pentru desemnarea unui prim-ministru de la PSD.

Cred că o astfel de decizie poate fi luată în momentul în care știm data, ora la care suntem invitați la Cotroceni la acele consultări. Cred că mai important decât numele sau partidul care să dea primul-ministru este identificarea unei soluții pentru a depăși această perioadă extrem de complicată”, a spus Alfred Simonis, joi.