Platile pentru proiectele cofinantate din fonduri Phare care au demarat de la 1 ianuarie 2007 sunt blocate din cauza neconcordantei aparute intre cateva legi si norme elaborate de fostul Minister al Finantelor (MFP).
Conform noului Cod Fiscal, dupa 1 ianuarie 2007, proiectele finantate din fonduri nerambursabile europene nu mai sunt scutite de TVA. Ordonanta de urgenta care permite ca aceasta taxa sa fie platita din bugetul de stat este urmata insa de un ordin al MFP care impiedica Directia Autorizare si Plati Programe din cadrul Ministerului Dezvoltarii sa deconteze TVA.
Potrivit Claudiei Vulpescu, director adjunct al directiei, acest ordin - care cere ca TVA sa sa calculeze la cursul de schimb BNR valabil in penultima zi lucratoare a lunii anterioare celei in care se efectueaza plata - nu tine cont de alt ordin al Finantelor din 2005.
Acest act stipuleaza ca platile catre beneficiari sa se calculeze la cursul InforEuro, publicat pe site-ul Comisiei Europene.
Vosganian va repara greseala
In aceste conditii, functionarii ministerului sustin ca nu pot emite o singura factura in care suma de plata si TVA sunt calculate la cursuri de schimb diferite.
Ministerul Economiei si Finantelor este dispus sa-si corecteze greseala printr-un nou ordin. In acest sens, astazi este programata o intalnire dintre Laszlo Borbely, ministrul dezvoltarii, lucrarilor publice si locuintelor, si Varujan Vosganian, ministrul economiei si finantelor.