Animale de companie, mai mult sau mai puţin obişnuite ca specie, dar nelipsite de la terase sau din restaurante, fac deliciul clienţilor.
Câţiva peşti, un câine, o pisică sau mai multe, papagali sau chiar raţe, gâşte şi găini. Pot sta pe lângă casa omului sau pe lângă masa lui, când iese în oraş. Animalele de terasă sau de restaurant sunt micile mascote pe care le cauţi cu privirea a doua, a treia sau a „n“-a oară când mergi într-un anumit loc. Oamenii se întorc să-i mai vadă, să le arunce pe furiş o bucată de pizza sau ceva dulce, să-i tragă de urechi şi să-i mângâie. Un tur de forţă prin barurile bucureştene scoate la iveală mai multe animale de terasă decât v-aţi putea aştepta.
Maya e „Pe Baricade“
Se joacă întruna cu o sticlă, pe care au golit-o alţii, şi e cea mai veche clientă a barului „Pe Baricade“, de pe strada Radu Vodă. Are 8 ani, dar la vârsta ei e deja bătrână. Maya, o venerabilă căţea din rasa boxer, neagră şi cu chef de joacă, oricât de fioroasă ar părea din cauza dinţilor care nu mai încap sub fălci, e vedeta incontenstabilă a localului. A crescut odată cu terasa, hrănită şi educată de angajaţi, iar clienţii, noi sau vechi, ştiu ce este cu ea sau măcar că o cheamă Maya.
Şi cum nici ea nu stă singură la masă, Costică şi Vasile, cei doi motani care îi ţin de urât, sunt la fel de celebri ca şi ea. Dar doar cât îi lasă Maya. „E foarte geloasă. Dacă oamenii dau mai multă atenţie motanilor, se supără şi îi goneşte. Altfel, sunt prieteni“, spune Alexandra, una dintre angajatele de la „Pe Baricade“.
Tot Alexandra divulgă şi reţeta succesului pentru căţeaua neagră. „Ea acum ar trebui să fie închisă, că are locul ei în spate. Dar au intrat băieţii să ia câteva lăzi pentru bar şi a evadat. Şi acum, doar n-o fi proastă să se întoarcă, când aici e atâta lume. Noi am învăţat-o să dea lăbuţa, să arunce piatra, şi ea se dă mare cu ce ştie“, glumeşte fata. Iar clienţii profită din plin de tot ce ştie boxeriţa. Joaca de-a „cine ia băţul“ e favorita tuturor. De obicei, Maya câştigă.
Otto are oase de la Lia Bugnar
Unul dintre cei mai cunoscuţi căţei din Bucureşti este Otto, terrierul de la „Green Hours“. „Are 150 de ani“, după cum glumeşte unul dintre chelneri, şi nu mai e aşa prietenos. E în viaţa lui Voicu Rădescu înainte de a apariţia Green-ului. Latră când îi vine lui, dar n-a sărit la nimeni. Şi parcă nici nu-l mai bagă nimeni în seamă când face pe cerberul.
Gurile rele spun că i-ar fi frică, dar atitudinea lui arată un plictis cum rar s-a mai văzut. Noroc că lumea mai şi mănâncă la terasă, iar Otto e politicos: nu latră cu gura plină.
Lia Bugnar i-a făcut o piesă - „Oase pentru Otto“ -, în care veteranul din „Green Hours“ e vedetă în teatrul lui Voicu Rădescu, stăpânul lui şi al locului. Şi mai circulă un zvon: nu prea-i plac alintătura şi nici hărmălaia. De aia e aşa morocănos şi stă destul de puţin în văzul lumii. Când e linişte pe terasă, adică în timpul zilei, are locul lui, în faţa gărduleţului, unde stă.
Fetiţa, rockeriţa lu’ Jack
Se aud chitare electrice în ritmuri drăceşti, lumea cumpără multă băutură, că e ieftină, ţigările afumă bine spaţiul şi e un du-te-vino continuu. În toată agitaţia din clubul „Jack“ de pe Calea Griviţei, e un punct de linişte. Fetiţa, căţeaua mai mult lată decât lungă, care-şi face siesta acolo. Punctul de linişte e în capul ei probabil, pentru că este singura care doarme fără probleme, chiar dacă în boxe se aude Metallica sau AC/DC. Nimeni nu mai ştie de când e acolo căţeaua, ce e cu ea şi de ce nu pleacă. E a locului şi-atât. Din când în când mai umblă şi prin alte părţi, dar se întoarce mereu la rockul din „Jack“.
Despre cei care au plecat şi nu se mai întorc, în urma Murăturii, şoricarul bălţat din Planter’s, barul de pe Ştirbei Vodă, colţ cu Luigi Cazavillan, a rămas doar rama cu basorelief, de salut: „Hi, I’m Murătură“ (Bună, eu sunt Murătură - n.r.). S-a schimbat patronul, iar cel de dinainte, stăpânul căţeluşei, a luat-o cu el.
Când vine vorba de mulţimi, la Piranha, terasa din Complexul Studenţesc Regie, mai mulţi peşti înseamnă mai mult de mâncare. Şi nu pentru oameni, ci pentru specia de răpitori care dă numele locului. În alte acvarii din Piranha vedeţi iguane, tot felul de peşti şi şopârle, ca în bancurile adevărate. De peşti, evident.
„MENIU“
Raţe, gâşte, lişiţe şi un cocoş
Urcând pe scara evoluţiei, în Terasa Doamnei, de vizavi de Banca Naţională a României, un cârd de păsări, a se citi raţe, gâşte, lişiţe, găini şi un cocoş, fac gălăgie câtă linişte fac pe- ştii. Şefa de sală spune că nu i s-au plâns clienţii, mai ales că ele au locul lor special creat, cu apă, fântână arteziană, cuiburi de lemn şi sunt împrejmuite cu gard. „Vine veterinarul la ele o dată la una-două săptămâni, ca să n-avem probleme“, spune angajata. Nu le-au dat nume şi nici nu ajung în tigaie, aşa că au asigurată o viaţă în care să nu răspundă la apelative. Şi nici nu vor sfârâi la cuptor.