Procesul din Florida va începe peste o lună şi va dura cinci zile, dosarul având 7.000 de pagini. Fostul şef al CFR spune că nu va face recurs, acceptându-şi soarta.
Procesul de extrădare a lui Mihai Necolaiciuc, fostul şef al Căilor Ferate Române, începe în Florida pe 18 octombrie, după ce, în ultima clipă, a fost amânat cu o lună. Acuzat oficial de autorităţile române de o fraudă la bugetul de stat de peste 100 de milioane de euro, fugarul Necolaiciuc declară pentru EVZ că e nevinovat, dar că, dacă va pierde procesul de luna viitoare, nu va mai ataca sentinţa la o instanţă superioară. "Mă voi întoarce în România ca să mă apăr", spune el hotărât.
Atenţie, aterizează Necolaiciuc!
Procesul lui Necolaciuc va avea loc la instanţa din oraşul Fort Myers după ce a fost amânat "din motive tehnice", aşa cum spune acuzatul. "E programat să dureze cinci zile, fiind vorba despre un dosar de 7.000 de pagini", spune Necolaiciuc într-un email trimis "Evenimentului zilei".
În acest proces, autorităţile române îi cer extrădarea pentru că este judecat în mai multe dosare în ţară, pe numele său fiind emise mandate de arestare.
Necolaiciuc susţine că situaţia lui depinde exclusiv de acest proces şi că nu va face recurs. Conform Ministerului român de Justiţie, el ar avea trei căi de atac: una la instanţa federală în complet de 8 judecători, una la Curtea de Apel şi alta la Curtea Supremă a SUA.
"În cazul în care voi pierde, nu voi ataca la instanţa superioară, ci voi veni în România să particip la proces care, după cum se ştie, evoluează, iar în lipsă nu poate evolua în favoarea mea. Eu nu intenţionez să mă ascund atât timp cât pledez nevinovat, dar, dacă voi câştiga, voi merge într-o curte internaţională unde verdictul va fi valabil şi pentru justiţia română", şi-a expus planul Mihai Necolaiciuc.
Vrea să vină DNA-ul
La acest proces, Necolaiciuc va fi apărat de un renumit avocat american, Jon May, cel care l-a reprezentat şi pe dictatorul panamez Manuel Noriega, de Carol Kay, expertă în cazuri de emigrări, precum şi de românul Gheorghiţă Mateuţ.
"Mateuţ, cât şi May au fost procurori o mare perioadă de timp şi, după examinarea rechizitoriilor trimise de DNA şi după ce am răspuns la toate întrebările, concluzia lor comună a fost că sunt nevinovat. Aşa vor pleda şi în curtea federală de la Fort Myers", scrie Necolaiciuc, care nu ştie dacă va veni vreun magistrat român la proces.
"Nu am semnale de acest gen, dar m-aş bucura să-şi susţină cineva tezele, dar cred că pot doar ca martori. Dacă vine şi poate pleda este bine-venit, procurorul de aici este foarte pătruns de caz, probabil e cazul vieţii sale, iar judecătorul a spus că este cel mai complicat caz din ultimii 10 ani".
Fostul boss al CFR se laudă că a consultat specialişti de marcă pentru a vedea ce şanse are în România. "Un mare expert în justiţie a stat de vorbă cu mine şi, după ce a citit rechizitoriile, l-am întrebat ce şansă am în România şi a răspuns simplu: niciuna. A spus că rechizitoriile au fost astfel concepute încât niciun judecător, oricine ar fi el, nu le poate cuprinde (din cauza multitudinii de acuze) şi, deşi în opinia lui sunt nevinovat, în România, presat de presă, televiziuni etc. va da un verdict negativ mie".
Dar Necolaiciuc se bazează pe o eventuală sentinţă favorabilă în instanţa americană, scăpând astfel de judecata din ţară. În acest sens, se declară "optimist".
Pagube uriaşe la bugetul de stat
Pe numele lui Mihai Necolaiciuc există în România trei mandate de arestare emise de Judecătoria Sectorului 1 la solicitarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Procurorii DNA l-au trimis în judecată pe Necolaiciuc în trei dosare pentru achiziţiile defectuoase făcute când se afla la conducerea CNCFR, achiziţii care au dus la prejudicierea societăţii cu peste 100 de milioane de euro, în principal prin cumpărarea de produse şi servicii la preţuri exorbitante. El este cercetat şi în alte dosare, la un moment dat anchetatorii estimând prejudiciul acţiunilor sale la circa 700 de milioane de euro.
În timpul cercetărilor, Necolaiciuc a fugit din ţară, fiind dat în urmărire prin Interpol. Descoperit şi reţinut în iunie 2009 de autorităţile americane în Florida, românul este judecat în SUA în două dosare: cel prin care i se cere extrădarea şi altul în care este acuzat de săvârşirea infracţiunii de violare a legii de intrare în această ţară. Necolaiciuc este încarcerat în prezent în Federal Detention Center din Miami.
Nu a fugit, a ieşit legal
Povestea fugii lui Necolaiciuc, în 2005, a avut un scenariu palpitant. Conform cotidianului "Gândul", fostul şef al CFR a şters-o din ţară pe 4 februarie, prin Vama Albiţa, fiind însoţit de finul lui Miron Mitrea, Florian Walter, actualul patron al Universităţii Cluj, care a avut mai multe contracte cu CFR pe vremea lui Necolaiciuc.
La vamă au spus că destinaţia lor este Chişinău. După trei zile, în România s-au întors doar Walter şi şoferul, despre Necolaiciuc speculându- se că ar fi ajuns la Viena. Fugarul a ieşit însă legal din ţară, în ciuda cercetărilor din mai multe dosare fiind dat în urmărire generală de-abia patru luni mai târziu. "Un mare expert în justiţie a stat de vorbă cu mine şi, după ce a citit rechizitoriile, l-am întrebat ce şansă am în România şi a răspuns simplu: niciuna." MIHAI NECOLAICIUC, fost şef al CFR, încarcerat în Statele Unite, într-un dialog prin e-mail cu EVZ
O DUCE GREU ÎN DETENŢIE
Necolaiciuc, izvor de înţelepciune: "Copacii mor în picioare"
Mihai Necolaiciuc îşi plânge de milă în arest. "Greu, sunt zile foarte lungi, îţi macină nervii, nu pot intra în amănunte, de aici nimic nu pleacă necontrolat, inclusiv acest e-mail. Aici devii fără să vrei un robot cu mişcări controlate, fără personalitate, de fapt exact ceea ce eşti, un număr... Ceea ce vezi şi auzi nu poţi povesti la nimeni, că nimeni nu te-ar crede".
Confruntat cu nişte probleme de sănătate despre care nu a dorit să intre în detalii, Necolaiciuc afirmă că trebuie să mai facă nişte analize care "nu sunt finalizate, mai am o rundă săptămâna viitoare, dar ştii vorbele alea «nu mor caii când vor câinii» sau «copacii mor în picioare ». Încerc să mă adaptez şi eu la ele, să-mi fie iertată lipsa de modestie".
Faţă de anchetatorii DNA, Necolaiciuc se arată diplomat. "Nu am ce să le transmit. Suntem adversari, şi-au făcut datoria cu prisosinţă, rămâne ca eu să mă apăr, şi modul cum au întocmit rechizitoriile lăsăm celor în drept să decidă. Nu are rost să-mi exprim o opinie fie ea pozitivă sau negativă că oricum va fi interpretată ca subiectivă, mai ales că eu sunt în cauză".
Avocatul care îl reprezintă în procesul din România a afirmat la un termen al dosarului că Necolaiciuc ar avea cancer la colon, informaţie neconfirmată oficial.
Citiţi şi: Necolaiciuc vorbeşte, în premieră, de după gratii