Frământări mari la nivelul USL Buzău. În timp ce democrat-liberalul Cezar Preda şi-a antagonizat uneperiştii locali prin anunţarea propriei sale candidaturi la şefia Consiliului Judeţean, social-democraţii s-au reunit într-o conferinţă judeţeană extraordinară pentru a anunţa candidatura pentru un nou mandat al actualului preşedinte al Consiliului Judeţean, Victor Mocanu.
La PSD Buzău este agitaţie mare. Contrar asigurărilor date de copreşedinţii USL că peste tot la nivelul şefiilor de CJ-uri şi de primării reşedinţe de judeţ se va merge pe liste comune, la nivelul acestui judeţ, social-democraţii se pregătesc să consfinţească decizia de a merge de unii singuri, separate de liberali, la alegerile locale din 10 iunie. Dealtfel, liderul organizaţiei judeţene Buzău a PSD, primarul Constantin Boşcodeală s-a declarat sceptic în privinţa unei înţelegeri cu PNL pe plan local. El a precizat că, în această după-amiază, 150 de reprezentanţi social-democraţi şi-au manifestat susţinerea pentru o candidatură independentă a actualului preşedinte a CJ, social-democratul Victor Mocanu."Primarii PSD vor promova candidatura independentă a d-lui Victor Mocanu şi nu a USL, dar la Buzău candidatura mea va avea loc sub sigla USL", a explicat primarul.Liderul PSD Buzău a mai spus că are îndoieli în privinţa unei înţelegeri cu PNL pe plan local. "Nu cred că mă voi înţelege cu PNL. Funcţiile se negociază la Bucureşti şi se câştigă la Buzău, noi vom susţine candidatura independentă a lui Victor Mocanu, iar la celelalte candidaturi vrem un raport de 4 la 3 pe listele de consilieri judeţeni şi de 13 la 3 la Consiliul local municipal Buzău în favoarea PSD. PNL sigur nu va accepta această paritate şi, după părerea mea, nu vom ajunge la nici un acord", a estimat Boşcodeală.
Co-preşedintele USL Buzău, deputatul PNL George Scutaru, nu crede însă că la nivelul conducerii centrale a USL va fi agreat acest lucru. “Dl. Mocanu nu doreşte decât să candideze dânsul oriunde ar fi. Candidaturile USL sunt bătute în cuie, el a cerut multe lucruri, inclusiv o candidatură independentă. Sincer nu cred că conducerea centrală a USL va susţine acest lucru”, a declarat George Scutaru, citat de Agerpres. Constantin Boşcodeală susţine însă că prin sprijinirea de către PSD a unei candidaturi independente nu se aşteaptă la repercusiuni din partea conducerii centrale a PSD.
"În septembrie anul trecut a greşit senatorul PNL Cristi Bâgiu când a solicitat să candideze la funcţia de preşedinte a USL şi Crin Antonescu când a acceptat acest lucru", a mai susţinut primarul Constantin Boşcodeală.