Patronul Valerii Moraru a decis să-l mențină pe Cristi Pustai în funcția de antrenor al echipei Rapid, pentru că nu-i poate plăti clauza de reziliere.
Zi plină de scandal la Rapid, după ce, aseară, giuleștenii au fost învinși, pe teren propriu, de ASA Târgu Mureș, scor 1-2. Somat de jucătorii să-l demită pe antrenorul Cristi Pustai, patronul Valerii Moraru a luat o serie de decizii care s-au bătut cap în cap. Mai întâi nu a fost de acord, apoi s-a răzgândit și i-a propus lui Marius Șumudică să preia echipa, iar în această după-amiază l-a confirmat pe Pustai.
Antrenorul i-a pus în vedere lui Moraru că, dacă va fi demis și nu va încasa 35.000 de euro, salariul pe cinci luni, va merge până în pânzele albe pentru acești bani. În consecință, omul de afaceri nu a mai operat nicio schimbare la nivelul băncii tehnice.
„A fost o discuție, o analiză a meciului. Nu s-a discutat înlocuirea antrenorului, așa cum se aude. Am avut două înfrângeri duereroase, dar ăsta e fotbalul. Avem contract până în vară cu domnul Pustai și el rămâne în postura de antrenor. Avem un contract și vrem să-l respectăm. Cristi Pustai e un antrenor bun, zic eu. După o înfrângere sau două nu vrem să schimbăm absolut nimic. Postul lui nu ține de meciul cu Dinamo. Am discutat cu domnul Șumudică. Are o oferă și, din ce știu eu, va pleca în Emirate. Suntem într-o relație bună, dar nu înseamnă că azi nu îmi onorez contractul cu domnul Pustai", a spus Moraru.