Ivorianul Didier Drogba a ajuns astăzi în China, acolo unde a semnat un angajament cu formaţia Shanghai Shenhua. Supervedeta care a scris istorie la Chelsea Londra a fost aşteptată de o mulţime de fani.
Aproape o mie de fani l-au aşteptat la aeroport la sosirea în China pe ivorianul Didier Drogba.
Chinezii şi-au achiziţionat deja tricouri cu numărul 11, pe care Drogba îl va purta la Shanghai Shenhua.
Primirea l-a impresionat pe fostul atacant de la Chelsea Londra.
"Ceea ce s-a întâmplat la aeroport este incredibil. Nici chiar la Chelsea nu eram asa bine vazut. China este o putere în sport, iar pentru mine este o mare provocare venirea aici.
Mi-ar fi fost mult mai usor sa-mi gasesc o echipa în Europa, dar îmi plac provocarile. Banii nu sunt atât de importanti, nu am venit aici cu ideea de a face bani multi", a declarat Drogba la conferinta de presa.
Didier Drogba, 34 de ani, a semnat un contract pe doi ani si jumatate cu Shanghai Shenhua, locul 13 în campionatul Chinei.