Neamurile din showbiz

După ce-şi construiesc o carieră solidă în showbiz, vedetele autohtone încearcă să le ofere şi rudelor de gradul întâi o felie din succesul de care se bucură. Astfel, fraţii sau surorile unora dintre cei mai populari artişti îşi fac timid apariţia pe scena publică.

Sângele apă nu se face. Atraşi de mirajul celebrităţii, fraţii sau surorile unor vedete precum Andra, Marius Moga, Andreea Antonescu, Delia, Nicoleta Luciu sau Monica Columbeanu au intrat, la rândul lor, în atenţia publică. Având avantajul rudelor consacrate, ascensiunea acestora în lumea celor celebri a fost mai rapidă şi facilă. Talentul unora dintre ei a fost apreciat sau contestat, în funcţie de prestaţiile cu care şi-au făcut debutul. Fraţii Moga dictează tendinţele De exemplu, Iulian, fratele lui Marius Moga, este un apreciat regizor de videoclipuri. Mezinul familiei Moga se ocupă de majoritatea videoclipurilor trupei Morandi, din care face parte şi fratele său, însă a mai realizat clipuri muzicale şi pentru Miki, Analia Selis, Cristina Rus sau Anda Adam. Cei doi fraţi Moga fac o echipă foarte puternică în showbizul autohton, unul ocupându-se de crearea de hituri, iar celălalt de transpunerea acestora în imagini. Cei doi îşi împart porţia de succes în mod echitabil, fără să apară „conflicte de interese“ în familie.   De la Andra la Săndel

Andra, una dintre cele mai apreciate cântăreţe, a lansat recent cel de-al doilea album de muzică populară, în care face duet cu fratele mai mare, Săndel. Cei doi sunt acompaniaţi de această dată şi de soţia lui Săndel, Aura, care este însărcinată în opt luni. Anul trecut, Andra şi Săndel au scos pe piaţă albumul „De la frate la soră“, care a devenit cel mai vândut material discografic din 2007, fiind recompensat cu Discul de Diamant pentru cele 60.000 de unităţi vândute. Şi pentru că afacerea de familie a mers atât de bine, anul acesta încearcă să reediteze succesul cu „Album de familie“, pe care se regăsesc 16 piese tradiţionale româneşti. Andra şi Săndel obişnuiau să cânte împreună încă de mici şi luau parte la nunţi sau petreceri fără ştirea tatălui lor. În prezent, sunt artişti cu acte-n regulă şi au parte de o carieră solidă în muzică.

ANDRA ŞI SĂNDEL. Cei doi fraţi au lansat recent „Album de familie“, cu 16 melodii Nicoleta şi Iuliana Luciu, vedete de telenovele Iuliana este sora mai mică a Nicoletei Luciu, considerată de majoritatea bărbaţilor una dintre cele mai sexy vedete din România. Nicoleta, care a devenit în urmă cu o lună mamă, a cunoscut pentru prima dată succesul când a câştigat concursul Miss România în 1999 şi a devenit vedetă consacrată odată cu pictorialele fierbinţi realizate pentru revista „Playboy“. S-a lansat în muzică şi a devenit o prezenţă constantă în emisiunile de televiziune. Ultima reuşită a Nicoletei este prestaţia din telenovelele autohtone „Inimă de ţigan“ şi „Regina“, în care joacă şi sora mai mică, Iuliana. Aceasta interpretează rolul ţigăncuşei Lămâia, soţia bulibaşei Relu (Mihai Călin). Astfel, surorile Luciu sunt colege de platou, fiecare deţinând partituri importante în serialele marca „Acasă“. Anterior, Iuliana Luciu a mai jucat în producţiile Pro TV „Om sărac, om bogat“ şi în „Trei fraţi de belea“. Înainte de a i se ivi şansa de a juca în filme alături de sora mai mare, Iuliana Luciu a cochetat la un moment dat, la rândul ei, cu muzica. Tânăra în vârstă de 21 de ani a făcut parte din trupa Kiss, manageriată la acea vreme de Dinu Maxer, fostul iubit al Nicoletei.

Giglio, satelitul lui Andre La sfârşitul anilor ’90, trupa Andre era pe culmile succesului. Cele două componente, Andreea Bălan şi Andreea Antonescu, erau idolii adolescenţilor, iar melodiile acestora s-au aflat permanent în topul clasamentelor de specialitate. După modelul surorii mai mari, care a reuşit să cucerească piaţa muzicală, Răzvan (23 de ani), fratele Andreei Antonescu, a încercat marea cu degetul şi şi-a făcut propria formaţie, intitulată Giglio, în care cânta acompaniat de încă o solistă. După experienţa Giglio, a urmat formula Quattro, din care au mai făcut parte, pe lângă Răzvan, alţi trei componenţi. În prezent, Răzvan pregăteşte un nou proiect muzical, care va fi lansat până la sfârşitul anului. Acesta a absolvit Facultatea de Administraţie şi Afaceri la Universitatea Bucureşti şi recunoaşte că s-a bucurat întotdeauna de sprijinul surorii mai mari în toate demersurile sale.

ANDREEA ŞI RĂZVAN ANTONESCU. Cântăreaţa îşi sprijină fratele în cariera muzicală Oana Matache, urmaşa Deliei

Oana este sora mai mică a Deliei Matache, solista care, alături de Andra sau Andreea Bănică, este inclusă în topul artistelor de succes de la noi. Mezina Oana este în ultimul an la Liceul „Dinu Lipatti“ şi se pregăteşte serios pentru examenul de Bacalaureat. Ca şi sora sa mai mare, se bucură de talent muzical şi studiază pianul şi chitara. Oana obişnuia s-o însoţească pe Delia la concerte şi uneori urca ea însăşi pe scenă, făcând parte din trupa de acompaniament. Conform declaraţiilor Deliei, Oana se gândeşte să urmeze o carieră muzicală, însă, până atunci, trebuie să-şi termine studiile liceale. Ramona Gabor, paşaport pentru celebritate

La câţiva ani după ce Monica Columbeanu s-a impus pe scena vieţii mondene bucureştene, Ramona Gabor, sora sa mai mică, preia ştafeta. După câteva prezentări de modă şi participări la concursuri de „Miss“ cu care şi-a făcut debutul în societate, Ramona a obţinut rolul de asistentă a lui Dan Capatos în cadrul emisiunii nocturne de la Antena 1, „Un show păcătos“. Astfel, sora Monicăi a obţinut paşaportul de celebritate, deoarece apare zilnic la televizor şi este constant în revistele de scandal, la concurenţă cu Monica.

MONICA ŞI RAMONA GABOR. Surorile seamănă ca două picături de apă Actoria se ia

Augustin, fratele lui Lucian Viziru, s-a reorientat de la sport către telenovele. După ce, ani la rând, fratele său a fost vedeta familiei, Augustin îi calcă pe urme şi îşi construieşte treptat o carieră în televiziune. A jucat alături de fratele său în telenovelele româneşti „Numai iubirea“, „Lacrimi de iubire“, „Iubire ca în filme“ şi în prezent poate fi urmărit, ca şi sora Nicoletei Luciu, în serialul „Regina“ de la Acasă TV, unde interpretează rolul lui Armando.

DIN STRĂINI

Un nume de familie cu greutate > Dannii Minogue (37 de ani), sora mai mică a lui Kylie, n-a reuşit niciodată să se apropie de performanţele artistice ale surorii sale, însă este o prezenţă cunoscută în peisajul muzical. Dannii şi-a făcut intrarea în showbiz participând la diverse emisiuni de televiziune australiene şi s-a lansat ulterior în muzică, având la activ cinci albume de studio. Printre cele mai cunoscute melodii interpretate de aceasta se numără „All I Wanna Do“ şi „Who Do You Love Now?“.