"Nea Mircea, ne-ai nenorocit!"

Fanii dinamovisti l-au aplaudat pe Rednic dupa ce echipa giulesteana a batut in "Stefan cel Mare".

Rapid s-a impus fara probleme duminica seara, pe terenul rivalei de la Dinamo, scor 2-0, in etapa a 15-a din Liga I la fotbal. „Alb-visiniii” au oferit un spectacol pe cinste, regizat de antrenorul Mircea Rednic, cel care a fost silit in urma cu doua luni de actionari si jucatori sa-si stranga armele din Soseaua Stefan cel Mare.

„Puriul” si-a luat astfel revansa cu varf si indesat fata de „cainii rosii”. Cand a parasit cu coada intre picioare „haita”, Rednic i-a blestemat pe conducatorii clubului. Totul s-a intors ca un bumerang impotriva „ros-albilor”. Cristi Borcea, directorul executiv de la Dinamo, ne-a marturisit ieri ca s-a resemnat: „Dupa ce titlu sa mai alergam? S-a dus totul! La iarna tragem linie!”.

Zenga, antrenor de nevoie

Rednic a trecut ca o naluca prin „Groapa” de fiecare data cand a venit in calitate de tehnician al „alb-visiniilor”. Din trei meciuri, Rapid a obtinut tot atatea victorii: 2-0 (13 aprilie 2003), 4-3 (26 octombrie 2003) si 2-0 (11 noiembrie). Dupa partida de duminica, fanii de la Dinamo l-au aplaudat pe Rednic. „Nea Mircea, ne-ai nenorocit!”, s-au plans suporterii. In schimb, galeria rapidista a continuat razboiul rece cu „Puriul”.

Ca o ironie a sortii, Rednic i-a semnat duminica sentinta lui Walter Zenga, cel care fusese adus ca un „salvatore della patria”. Tehnicianul italian are sanse infime sa-i supravietuiasca „Generalului iarna”. Conducerea de la Dinamo a vrut sa-i faca felul imediat dupa meciul cu Rapid, dar a fost nevoita sa-si revizuiasca atitudinea. Dinamovistii n-au reusit sa gaseasca momentan un „colac de salvare”. Niciun antrenor nu vrea sa lucreze in debandada din Soseaua Stefan cel Mare.

Conducerea de la Dinamo insista la antrenorii Ioan Sabau (Gloria Bistrita) si Razvan Lucescu (FC Brasov), dar sunt sanse scazute ca acestia sa dea curs ofertei. In aceste conditii, „cainii rosii” trebuie sa se orienteze spre un alt tehnician strain, italianul Cristiano Bergodi, fost antrenor la FC National, CFR Cluj si Rapid, fiind o varianta viabila.

Zenga a intrat in conflict si cu galeria. Italianul a ripostat la insultele fanilor si le-a aratat degetul mijlociu. „Ciao!”, au strigat suporterii, care au incercat la finalul jocului sa-l agreseze pe antrenor pe culoarul ce ducea spre vestiare!

INCIDENTE

Dinamo-Rapid, meciul din tribune

Intre suporterii dinamovisti si rapidisti au avut loc duminica mai multe ciocniri. De asemenea, inainte de inceperea meciului, fanii gazdelor au atacat cu pietre fortele de ordine. Huliganii au incercat sa rupa cordonul de jandarmi pentru a navali pe stadion. In urma acestui incident, noua persoane au fost conduse pentru cercetari la Sectia 6 de Politie.

Situatia a degenerat dupa aproximativ cinci minute de la startul derby-ului. Dinamovistii au aruncat cu fumigene si petarde spre terenul de joc, in timp ce rapidistii au incercat sa rupa „zona tampon” pentru a ajunge in tabara inamica. In acel moment au inceput sa „zboare” din ambele parti obiecte contondente, insa fortele de ordine au reusit sa aplaneze conflictul. Totusi, din cauza norului gros de fum provocat de dispozitivele pirotehnice, arbitrul Augustul Constantin a intrerupt partida timp de cinci minute.

In urma acestor incidente, clubul organizator a fost sanctionat contraventional cu amenda in cuantum de 10.000 de lei, pentru incalcarea obligatiei de interzicere a accesului pe stadion a materialelor incendiare. De asemenea, Jandarmeria a intocmit actele premergatoare inceperii urmaririi penale pentru savarsirea a doua infractiuni si au fost aplicate noua sanctiuni contraventionale in valoare de peste 13.000 de lei.

Fanii fug si din „Groapa”

Suporterii dinamovisti vin in numar tot mai mic la partidele „cainilor rosii”. Situatia pare trasa la indigo cu cea de la Steaua, unde maximum 2.000 de oameni isi iau inima in dinti sa mearga pe stadion. Rezultatele mediocre ale celor doua mari echipe ale Romaniei i-au determinat pe fani sa declanseze un adevarat boicot.

In ultimele zece minute ale partidei cu Rapid, galeria gazda i-a ironizat pe favoriti. „Ole!”, strigau dinamovistii la fiecare pasa reusita de „ros-albi”. Situatia a devenit dramatica pentru atacantul Claudiu Niculescu. Fanii il considera pe Niculescu o „epava” care a ajuns sa joace la Dinamo pe „pilele” lui Cristi Borcea, nasul sau de cununie!

PROTEST

Rapidistii cer pedepsirea „rasismului josnic practicat in Stefan cel Mare”

In afara batailor desprinse parca din filme, pe stadionul din Soseaua Stefan cel Mare si-au facut loc duminica seara si manifestari cu caracter rasist. Atacantii Boya si Cesinha, doi dintre jucatorii de culoare ai Rapidului, au fost agresati verbal de fanii dinamovisti de la tribuna a doua. In momentul in care fotbalistii respectivi se retrageau la vestiare, suporterii s-au dezlantuit in directia lor, imitand zgomotele si gesturile maimutelor! Apoi, cautand sa se dezvinovateasca pentru comportamentul manifestat fata de adversari, au inceput sa scandeze: „Noi nu suntem rasisti!”.

Conducerea giulestenilor a reactionat ieri, cerandu-le oficialilor din fotbalul romanesc sa ia atitudine. „Forurile competente trebuie sa puna odata piciorul in prag in privinta rasismului josnic practicat in Stefan cel Mare!”, au scris rapidistii, intr-un comunicat postat de site-ul oficial al clubului.

LIGA I

DINAMO - RAPID............... 0-2 Marcatori: Cesinha (23), Mazilu (56)

DINAMO: Lobont 5 - Stoican 3, Galliquio 3 (59, M. Fernandez), St. Radu 4, Pulhac 4 - Ad. Cristea 5, Margaritescu 4 (46, Cl. Niculescu 4), Ropotan 4, C. Munteanu 4 (67, Bostina 5) - Danciulescu 4, Fl. Bratu 4. Antrenor: Walter Zenga

RAPID: D. Coman 7 - Sapunaru 6 (78, Tamandare), Maftei 7, M. Constantin 7, Bozovici 6 - Maldarasanu 7, C. Lazar 6 (72, Grigorie 6), E. Dica 5 - Boya 6 (89, Herea), Mazilu 7, Cesinha 8. Antrenor: Mircea Rednic

Stadion: „Dinamo”; Spectatori: 8.000; Arbitri: A. Constantin 7 - N. Marodin 7, Ad. Vidan 7