În ultimele luni s-au multiplicat îngrijorările tot mai mari cu privire la eficiența reală a măștilor. În special a celor importate din China.
Zeci de studii oficiale din ultimul an au arătat că măștile faciale, combinate cu alte măsuri preventive, precum spălarea frecventă a mâinilor și distanțarea socială, pot limita răspândirea noului coronavirus, scrie NationalInterest.
Având în vedere acest lucru, după o cercetare extinsă asupra diverselor tipuri de măști de pe piață, s-ar putea ajuge la concluzia că măștile N95 corespund celor mai bune standarde, atât pentru profesioniștii din domeniul medical, cât și pentru publicul larg. Cu toate acestea, încă de la începutul pandemiei, măștile au fost o poblemă, în sensul că lipseau de pe piață, ceea ce a făcut ca oamenii să caute alternative. Așa s-a ajuns ca unul dintre cele mai populare echipamente de protecție non-N95 să fie măștile KN95.
La prima vedere, aceste două măști par asemnănătoare. Măștile N95 sunt considerate standard în Statele Unite, în timp ce KN95 este echivalentul lor chinezesc. Ambele măști sunt realizate din mai multe straturi de material sintetic (de obicei polipropilenă) și sunt concepute pentru a fi purtate peste gură și nas. Ambele măști trebuie să fie capabile să filtreze și să capteze 95% de particule de 0,3 microni din aer. Dar au apărut îngrijorări tot mai mari în ultimele luni cu privire la eficiența modelului KN95.
Un studiu special lansat în septembrie de ECRI, o organizație nonprofit care sfătuiește spitalele, organizațiile guvernamentale și alte sectoare din domeniul sănătății cu privire la siguranța produselor, a descoperit că până la 70% din măștile KN95 importate direct din China nu îndeplineau standardele cerrute de SUA pentru măștile N95.
„Din cauza situației grave, spitalele americane au cumpărat sute de mii de măști produse în China în ultimele șase luni și constatăm că multe nu sunt sigure și eficiente împotriva răspândirii COVID-19”, afirmă dr. Marcus Schabacker, șeful ECRI.
Deși nu s-a constatat că majoritatea măștilor KN95 importate îndeplinesc standardele NIOSH (Institutul Național pentru Sănătate și Securitate în Muncă), ele sunt totuși utile pentru protejarea de covid-19, scrie publicația americană.